“Am vrut ca personajul pe care îl aleg să aibă poveste în spate. Am ales să mă transform în Pălărierul nebun în primul rând pentru că mi-a plăcut foarte mult interpretarea lui Johnny Depp şi pentru că Alice în Ţara Minunilor a fost primul film pe care l-am văzut în cinema. Atunci a fost prima mea vizită la cinema”, spune Criss.
Inspiraţia pentru alegerea personajelor a venit de la noua culoare de păr pe care stilistul Adrian Perjovschi i-a propus-o Cristinei: “Dacă mi-ai fi spus acum 3 ani că voi avea părul portocaliu râdeam cu gura până la urechi. Foarte multă vreme m-am ţinut cu dinţii de ideea că părul natural e varianta “corectă” tocmai pentru ca aşa ne-am născut şi teoretic aşa ne şi stă cel mai bine. Eh! Uite că m-am cam înşelat. Îmi place atât de mult cum mi se potriveşte nuanţa asta încât e foarte greu să mă mai convingă cineva să mă întorc la culoarea mea naturală. Probabil că dacă nu ar fi fost combinaţia asta fericită: >, Ruxandra Ion şi Adrian Perjovschi, nu aş fi avut niciodată curajul să fac o schimbare aşa radicală”, adaugă Criss.