40% dintre femeile din România dorm mai mult, în timp ce 24% nu lucrează în prima zi după concediu
Echipa din spatele motorului gratuit de căutare a ofertelor de călătorie la nivel global momondo a fost curioasă să afle cât de puternic simt mai mulţi călători din diferite ţări şi continente nostalgia post-vacanţă şi, totodată, cum o gestionează. Conform studiului, aproape un sfert dintre aceştia (24%) îşi fac planuri pentru următoarea vacanţă, motiv pentru care specialiştii din spatele momondo.ro dezvăluie care sunt zece cele mai ieftine destinaţii la final de 2018 pentru care îţi poţi pregăti bagajele din nou.
Românii sunt mai puţin predispuşi la nostalgia post-vacanţă decât polonezii şi britanicii
Ultimele zile de vacanţă, pentru mai mulţi călători din întreaga lume, pot fi echivalentul ultimelor raze de soare de vară de dinaintea venirii toamnei. La nivel global, 48% dintre călători au declarat că au avut până acum parte de sentimente de tristeţe, deprimare, melancolie după ce s-au întors din vacanţă. Printre respondenţii care simt cel mai puternic asta se numără polonezii (63%), fiind urmaţi de britanici (62%) şi de columbieni (60%).
Pentru călătorii românii, procentajul este asemănător cu media globală: aproximativ jumătate (49%) au declarat că se simt deprimaţi după ce revenim din vacanţă, dintre care 54% sunt femei, în special cele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Momente la fel de intense le sunt, totodată, familiare călătorilor din Canada, Coreea de Sud, Rusia.
La polul opus, cei care se simt mai puţin întristaţi sau deprimaţi atunci când li se încheie perioada de concediu sunt călătorii din ţările vestice şi de nord, precum Olanda (31%), Danemarca (34%), Germania (35%), Austria (36%).
Mai mult somn, o nouă călătorie şi încă o zi liberă, antidotul preferat de românce
Conform datelor pentru mai mulţi călători revenirea la viaţa de zi cu zi după mult aşteptatul concediu vine cu o serie de nevoi suplimentare: dorm mai mult decât în mod obişnuit (28%), caută noi destinaţii şi călătorii pentru următorul concediu (24%), îşi propun să mănânce mai sănătos (23%).
Există însă persoane pentru care prima zi de după vacanţă este imposibilă, motiv pentru care lipsesc de la birou sau de la şcoală pe motiv că s-au îmbolnăvit. Călătorii care au cel mai mult nevoie de încă o zi liberă după ce au revenit din concediu sunt românii şi polonezii.
În cazul a aproximativ un sfert dintre români (23%), prelungirea concediului cu încă o zi după ce au revenit acasă este un antidot la fel de bun ca planificarea unei noi călătorii (23%) şi, totodată, preferat în locul preocupării de a mânca mai sănătos (20%). Aşa cum o arată datele motorului de căutare pentru călătorii, mai mult femeile (24%) îşi anunţă colegii de la muncă / şcoală că sunt bolnave în prima zi în care au revenit din concediu. Ele simt nevoia să doarmă mai mult decât o fac de obicei (40%) şi, totodată, încep să caute noi destinaţii de călătorie (24%).
Italia, Franţa şi Grecia, destinaţiile cu cele mai ieftine zboruri la final de 2018
Pentru ca trecerea de la zilele cu răsfăţ din concediu la cotidian să fie mai plăcută, iat[ care sunt cele mai ieftine destinaţii internaţionale dintre cele mai căutate din Europa, care pot deveni o nouă escapadă pentru tine.
Capitala-reper în lumea modei, Milano, este prima în topul destinaţiilor populare cu cele mai mici costuri de zbor. Chiar dacă săptămâna evenimentelor dedicate industriei fashion s-a încheiat, oraşul din nordul Italiei are multe alte comori să-ţi ofere, printre care şi un zbor dus-întors cu un cost mediu de 37 de euro.
A doua destinaţie europeană pentru care plăteşti, în medie, 44 de euro pentru un zbor la final de 2018 este oraşul-port din sudul Franţei, Marsilia. Nu încape îndoială că aici vei putea trage soarele de mânecă mai mult, în timp ce vizitezi oraşul la pas sau de pe o barcă.
Capitala Greciei este a treia cea mai ieftină şi, totodată, fascinantă opţiune de călătorie în această perioadă. Un zbor către Atena costă aproximativ cât cel spre Marsilia şi te duce la doi paşi de tine, unde te aşteaptă nenumărate bijuterii istorice, arhitecturale şi gastronomice locale. Costuri asemănătoare de zbor (46 de euro) poţi lua, de asemenea, în calcul dacă vrei să descoperi sau să revii la Berlin, capitala care îţi prezintă o paletă întreagă de stiluri urbane moderne şi vechi, care o menţine în inimile mai multor călători.
Dacă vrei să prelungeşti vara pe coasta Mediteranei şi să vizitezi mai degrabă un oraş mai puţin aglomerat decât o capitală, Paphos este o variantă care te va întâmpina cu deschiderea sa geografică, arheologică şi culturală. Un zbor către acest oraş din Cipru costă, în medie, 50 de euro acum, la final de an.
Următoarea destinaţie către care poţi ajunge plătind, în medie, 51 de euro pentru un zbor dus-întors este Bruxelles, capitala belgiană în care te poţi acomoda cu uşurinţă datorită multiculturalismului pe care îl vei sesiza la fiecare colţ de stradă, fie vizual, fie auditiv, fie ambele.
Top 10 este continuat de patru oraşe italiene, dar care te vor duce către destinaţii cu prea puţine asemănări între ele. Palermo, Treviso (la aproximativ 31 de km de Veneţia), Bologna şi Roma te pot purta într-un tur al Italiei care are multe şanse să îţi răspundă la întrebări despre care sunt ingredientele unei vieţi relaxante, pe gustul tău. Indiferent de destinaţia pe care o alegi dintre cele patru, costurile de zbor sunt cuprinse, în medie, între 51 şi 55 de euro până la final de 2018.