Cu ochii în lacrimi, concurenţii au încurajat-o pe aceasta şi au susţinut-o în decizia sa de a-şi continua drumul în ”Ultimul Trib”. ”Am simţit ceva în această dimineaţă, chiar la ora la care ea a murit… Am discutat cu ea înainte să plec şi m-a încurajat să îmi urmez calea indiferent ce se va întâmpla”, a povestit Cornelia.
Cu atât mai emoţionaţi, concurenţii şi-au sunat familiile şi şi-au luat rămas-bun înainte de a le fi luate telefoanele şi de fi îndrumaţi către prima lor destinaţie în Madagascar. Octavian Strunilă, gazda emisiunii, a fost cel care i-a aşteptat în mijlocul unei petreceri tradiţionale, la care ”Lemurii”, ”Crocodilii” şi ”Cameleonii” au avut ocazia să ”guste” din Africa prin mâncărurile tradiţionale, dar şi prin intermediul dansurilor şi al obiceiurilor.
Iar dacă în prima noapte au fost lăsaţi să se refacă, cea de-a doua zi a început cu prima probă importantă pentru concurenţii din ”Ultimul Trib” – cea pentru Teritoriu. Aceştia au fost nevoiţi să se declare înfrânţi după o luptă îndârjită între ei, dar şi cu natura, cu fluxul şi refluxul Oceanului, care a făcut ca apa în care concurau să capete adâncimi periculoase. Înfrânţi, aceştia au abandonat, aşteptându-se la ce este mai rău, astfel că s-au bucurat să afle că până ce îşi vor disputa teritoriul vor avea cu toţii ocazia să se cazeze la vila de lux atât de râvnită.
A doua zi însă, ”Lemurii”, ”Crocodilii” şi ”Cameleonii” au reluat lupta, după ce au crezut că au avut timp să se odihnească şi să lucreze la strategii. Din nou însă, natura i-a trezit la realitate, iar rezistenţa şi munca în echipă şi-a spus cuvântul, astfel că sportivii ”Crocodili” au reuşit să termine primii şi şi-au asigurat şederea în vila de lux, vedetele au ”câştigat” locul al doilea, astfel că au pornit către casa lor din sat, în timp ce ”Cameleonii” s-au îmbarcat către o insulă pustie, unde… nu îi aşteaptă nimic!
Cum se vor descurca cele trei triburi în Teritorii, telespectatorii vor afla începând cu 20 septembrie, în fiecare săptămână, joi şi vineri, de la ora 20.00, la Antena 1.
În continuare, triburile îşi vor măsura puterile în competiţii spectaculoase şi tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât şi pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-şi dezvălui adevărata faţă şi fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi.
Cei şapte sportivi îşi vor măsura puterile cu tribul format din vedete şi cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra.
Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei.