La ”Neatza cu Răzvan şi Dani”, ultimele zile de vară continuă cu o atmosferă de distracţie, iar show-ul va purta telespectatorii de la nivelul mării, la cele mai mari înălţimi. Materialele filmate pe malul mării sau din inima munţilor le vor da ocazia celor de acasă să se bucure alături de matinali de o ultimă săptămână de vacanţă. De asemenea, cei din faţa micilor ecrane vor afla cum şi-au petrecut vedetele Antenei 1 zilele de vară, dar se vor bucura şi de două rubrici aparte. Rubrica atipică de carte şi rubrica de film, care va fi integrată într-un decor special de cinema, sunt doar două dintre lucrurile cu care matinalii show-ului de la Antena 1 îşi vor surprinde telespectatorii. Din septembrie, Răzvan şi Dani continuă să livreze informaţii importante de actualitate, indiferent dacă este vorba despre vreme, teme sociale, sau mondene.
Gazdelor show-ului matinal, scurta vacanţă de vară le-a dat ocazia să se bucure de activităţile lor preferate. Răzvan Simion s-a relaxat si a călătorit. A avut parte de o excursie la Londra, o excursie aniversară la Disneyland alături de copii, chiar de ziua lui de naştere, dar şi de o petrecere surpriză organizată acasă, la întoarcere. Colegul său de platou, Dani Oţil, s-a aflat în Muntenegru, la rafting şi sporturi de munte, acolo unde şi-a încărcat bateriile cu o porţie de adrenalină.
Tot începând de luni, ”Prietenii de la 11” preiau ştafeta de la colegii lor matinali şi revin în formula completă, de la ora 11.00. Telespectatorii vor avea parte încă din primele zile ale săptămânii de invitaţi speciali şi numeroase surprize. Astfel, Cristi Borcea şi Valentina Pelinel vor face dezvăluiri despre adevărata lor lună de miere, iar Prinţul Paul şi Prinţesa Lia vor veni la ”Prietenii de la 11” împreună cu micuţul Carol. Tot în această săptămână, Diana şi Florin vor discuta cu sportivii români despre relaţia pe care aceştia o au cu copiii lor.
În fiecare dimineaţă, telespectatorii Antena 1 îşi pot bea cafeaua alături de Răzvan şi Dani începând cu ora 8:00, urmând ca de la ora 11:00, Diana Munteanu şi Florin Ristei să-i întâmpine cu alte două ore de voie bună, la “Prietenii de la 11”.