Vladimir Drăghia, fostul "Burlacul", se poate declara un bărbat împlinit. Are o familie minunată, cu care nu se fereşte să se mândrească
Alice Cavaleru şi Vladimir Drăghia au o relaţie de mai mult timp. Cei doi au devenit părinţii Alaiei Zora pe 9 iulie 2017.
De cinci luni, concurentul Vladimir Draghia suspină de dorul fiicei sale, Zora, care era bebeluş atunci când a început „Exatlon”. Potrivit
presei mondene, Vladimir Drăghia, fostul actor din „Narcisa sălbatică”, s-a abonat la reality-show-uri, în care îşi demonstrează abilităţile sportive şi de unde vine acasă cu bani frumoşi. Vladimir Drăghia (32 de ani) a fost victorios la Antena 1, la “Splash! Vedete la apă!” (2015), şi la “Şerifi de România” (2015), a făcut senzaţie în junglă, la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!” (PRO TV, 2015), dar şi în acest sezon de la “Ferma vedetelor” (PRO TV, 2018).
Din 7 ianuarie îl vedem la “Exatlon”, show-ul filmat de Kanal D în Republica Dominicană, unde 20 de concurenţi, 10 “Faimoşi” şi 10 “Războinici”, au tras tare pentru premiul de 100.000 de euro.
Vladimir a pierdut cele mai frumoase momente din primul an de viaţă al copilei, care între timp a învăţat să meargă, dar şi să spună “tata”.