Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, doi dintre cei mai efervescenţi concurenţi ce formează şi echipă în cadrul show-ului, au petrecut mult timp în faţa bufetului până să ia o decizie. Mai curajos, Andrei a fost primul care a ales preparatele tradiţionale: ,,Nu ştiu ce voi mânca , dar arată ca nişte mingi de tenis”, glumeşte acesta. Coechipierul său a fost puţin mai rezervat şi nu a dat impresia că se poate obişnui la fel de rapid cu gastronomia unei culturi foarte diferite de cea europeană.
Bucătăria vietnameză oferă un meniu ofertant şi săţios, la baza căruia se află fie orezul, fie o porţie de noodles. În orice moment al zilei, alături de orice fel principal, localnicii preferă o astfel de garnitură pe care vedetele au găsit-o chiar şi la micul dejun. Pe lângă mâncarea gătită, fructele stau la baza alimentaţiei, iar alegerile sunt extrem de variate: de la ananas, pepene roşu, galben, sau papaya, la cocos şi fructul pasiunii. În ceea ce priveşte preparatele tradiţionale, banh cuon-o clătită aperitiv sau cha lua-cârnat specific vietnamez, sunt doar două denumiri exotice din meniul variat al unei gastronomii uşor atipice. Dulciurile sunt şi ele la mare căutare, fiind îndulcite deseori cu zahăr de cocos, iar topping-ul fructelor include sare şi chili.
Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producţie, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinaţia finală. Ţine doar de ei şi de abilitătile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antenă 1 în primăvara anului 2018.