“Nu merg la saloane de înfrumuseţare, pentru că sunt comodă, leneşă şi nu am răbdare (râde). Prefer să îmi fac eu ce am nevoie acasă la mine, în timp ce mă uit la un serial. Nu am vreo reţetă, pe corp mă spăl şi mă dau cu un unt hidratant, pe faţă doar mă spăl şi, din când în când, folosesc o cremă hidratantă, iar pe păr pot să mă spăl şi cu săpun de vase că arată la fel. Important e ca, la sfârşit, să pun balsam, altfel mi se încurcă din cauză că e prea mult”, explică Ruby.
De altfel, tânăra interpretă spune că se aseamănă mult în această privinţă cu mamaia ei, care o răsfaţă cât e ziua de mare şi pe care o iubeşte nespus. “Mamaie mă răsfaţă zi de zi, pentru că cinci zile din şapte stă la mine. Îmi face cea mai bună mâncare, cum fac toate bunicile, mă pupă şi mă cocoloşeşte toată ziua. Eu nu simt că o răsfăţ pe cât ar merita, pentru că o mare parte din timp sunt plecată de acasă. Dar atunci când sunt acasă, o scot în oraş, la mall, un loc care pe ea o impresionează de fiecare dată. De curând, am dus-o chiar la un film 4D care i-a plăcut foarte mult. Pentru ea, o femeie simplă care toată viaţa doar a muncit, a fost o experienţă incredibilă”, mai spune aceasta.