Criss şi Vlad s-au îmbarcat pe vaporul ce avea să îi poarte într-unul dintre cele mai frumoase concedii din viaţa lor, în Emiratele Arabe din Orientul Mijlociu, unde au descoperit o cultură aparte.
“Am trăit în aceste 10 zile de vacanţă cât nu am trait în ani de zile. A fost o experienţă care merită încercată. Mi-a fost puţin frică la început gândindu-mă că dormim pe un vapor imens în mijlocul oceanului, dar după prima noapte mă obişnuisem. Zi de zi croaziera oprea din Emirat în Emirat unde zeci de autobuze şi microbuze aşteptau să ia oamenii în excursii. Din pacate, 10 zile nu au fost de ajuns pentru a vedea tot ce iţi propuneai, dar este un loc in care, dacă te intorci, ai ce vedea. Am vizitat mult, am avut ghizi simpatici în toate excursiile de la care am învăţat o gramadă de lucruri, am filmat şi am făcut multe poze pentru site şi ne-am simţit foarte bine”, spune Criss.
Vedetele Happy Channel au fost impresionate de Marea Moschee din Abu Dhabi, s-au dat în “cel mai rapid roller-coaster din lume” şi s-au plimbat cu jeep-ul prin deşert.
“A fost o vacanţă de vis şi asta pentru că am fost pentru prima dată în Emiratele Arabe şi pentru prima oară într-o croazieră. Două experienţe inedite într-o singură vacanţă. În primul rând sunt fericit ca am vazut Dubaiul şi alte câteva Emirate, am învăţat multe lucruri despre cultura lor, religia lor şi bineînteles traiul pe care îl duc acolo oamenii. A fost o lecţie de istorie minunată. Am vizitat moschee, am fost în cel mai tare parc de distracţii din Dubai, ne-am dat cu Jeep-ul pe dunele de nisip şi am sarbatorit trecerea dintre ani pe vapor. O vacanţă de vis!”, spune Vlad.