“M-am simţit extraordinar de bine pe scena de la “Te cunosc de undeva!”. Şi am avut emoţii foarte mari! De altfel, nici nu am putut dormi în noaptea dinaintea filmării, din cauza emoţiilor. Am fost foarte concentrată, pentru că era ceva neobişnuit pentru mine să cânt live – în condiţiile în care n-am avut timp să repetăm foarte mult, eu fiind o persoană foarte meticuloasă -, alături de un tânăr care cântă foarte bine, precum Florin, şi îmi doream să iasă foarte bine. Le mulţumesc băieţilor din trupă că m-au susţinut şi am fost mândră să fiu acompaniată de nişte băieţi atât de talentaţi şi pretenţioşi. Şi sper că şi ei au fost mândri de mine”, spune marea artistă Marina Voica.
Marina Voica trăieşte într-un colţ de Rai, la Breaza
La fel de mândri şi de emoţionaţi s-au simţit şi FreeStay, în frunte cu Ristei. “A fost un moment emoţionant pentru noi. Şi ne-am simţit extraordinar de bine. Doamna Marina Voica este o superprofesionistă! A fost o provocare pentru noi şi am vrut să ne ridicăm la nivelul dumneaei, ştiind că are la bază şcoala rusească de muzică, una dintre cele mai riguroase din lume. Suntem şi noi la fel de mândri că am cântat împreună!”, spune Florin Ristei.
Cum vor reacţiona cei patru juraţi şi prezentatorii show-ului la întâlnirea cu marea artistă Marina Voica, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediţie a show-ului “Te cunosc de undeva!”.