BERBEC – În sfârşit, dificultăţile financiare sau cel puţin o parte a acestora au fost depăşite, astfel că puteţi să vă ocupaţi şi de chestiunile de suflet. Dacă vă veţi lua inima în dinţi şi veţi fi mai motivaţi, poate că veţi câştiga inima cuiva.
TAUR – Blocajul de comunicare pe care-l întâmpinaţi astăzi creează animozităţi în relaţia cu ceilalţi, şi mai ales cu persoana iubită. Nu sunteţi înţeles aşa cum aţi dori şi nici dumneavoastră nu judecaţi corect gesturile celuilalt de apropiere. La originea acestor probleme se află doar o comunicare defectuoasă.
GEMENI – După o perioadă ceva mai agitată vă regăsiţi echilibrul interior şi puteţi spune cu mâna pe inima că sunteţi relaxat. Aţi depăşit o stare de nelinişte sau de nesiguranţă şi totul revine la normal datorită unei veşti bune sau a unei soluţii primite de la o persoană mai matură. Poate chiar se anunţă sume noi de bani sau apar datorii de care aţi cam uitat.
RAC – În relaţiile afective evitaţi discuţiile în contradictoriu. Partenerul este foarte sensibil şi cu tendinţa dumneavoastră de contrazicere s-ar putea să creaţi o stare conflictuală. Astăzi vă vor sâcâi nişte dureri de cap, care nu se vor calma decât cu medicamente pe bază de plante.
LEU – Treceţi printr-un moment favorabil inspiraţiei artistice, în care intuiţia şi sensibilitatea vă stimulează creativitatea. Nu ezitaţi să începeţi o nouă activitate, întrucât astăzi aveţi şanse mari de reuşită pe plan profesional, intelectual, dar şi sentimental.
FECIOARA – Dispuneţi de energie fizică şi mentală, suficient cât să animaţi spiritele în jur şi să îi mobilizaţi pe toţi sau să îi determinaţi să vă susţină. Lucrurile par să meargă bine din toate punctele de vedere, în special în dragoste, unde declaraţiile dumneavoastră vor fi primite cu multă plăcere de către persoana iubită.
BALANTA -Sunteţi salvat de simţul practic deosebit şi de capacitatea de a va organiza ireproşabil. Încercaţi totuşi să nu mai faceţi eforturi deosebite! Pentru evitarea unor surprize neplăcute, ar fi bine să daţi dovadă de multă răbdare şi să nu forţaţi lucrurile.
SCORPION – În familie savuraţi o perioadă foarte liniştită. Deşi vă place când lucrurile sunt în mişcare, acum aveţi nevoie de pace şi armonie. Aşteptaţi-vă ca una dintre cunoştinţele apropiate să vă facă o surpriză plăcută. S-ar putea să fie vorba de o confesiune neaşteptata sau de o dovadă de loialitate.
SAGETATOR – Capacitatea de a va comunica sentimentele îi va impresiona pe ceilalţi şi, în primul rând, pe persoana iubită. Ar fi cazul să nu mai staţi pe gânduri şi să actionaţi, pentru că norocul vă va surâde.
CAPRICORN – Vă aruncaţi cu toată energia în planul profesional. Muncă şi iar muncă. Vor apărea sarcini noi de serviciu pe care le veţi accepta fără nicio reţinere. Vă menţineţi tendinţa de exagerare şi în plan sentimental, sufocând partenerul care, spre surprinderea dumneavoastră, nu va fi atât de încântat de această situaţie.
VARSATOR – Vă încăpăţânaţi să duceţi la îndeplinire un plan pe care îl aveaţi în minte de mai multă vreme. Se pare că niciun obstacol nu va poate sta în cale, deoarece sunteţi motivat şi, în plus, vă doriţi foarte mult să faceţi acest pas. Ar trebui să ştiţi că va fi destul de dificil, veţi întâmpina destul de multe dificultăţi, dar ceea ce conteaza este să nu răbufniţi indiferent de piedici.
PESTI – Doriţi să vă afirmaţi şi faceţi eforturi mari la serviciu. Ar fi bine să nu exageraţi, pentru că nu sunteţi într-o formă grozavă. Va simţiţi blocat într-o situaţie fără ieşire, dar un sfat prietenesc vă poate rezolva problema foarte uşor. Totul e să comunicaţi şi să recunoaşteţi că există pe undeva acest impas, altfel nimeni nu va şti că aveţi nevoie de o idee.