„E solid prietenul meu. Şi destul de înalt. Şi râdem mult. Cu toate că nu ştie de glumă, râdem mult.
Alex Chelba îl cheamă.
Şi e un capsoman şi-un fixist.
Are 33 de ani şi e un băiat serios. Uneori chiar enervant de serios.
Munceşte de rupe. Aleargă cu aparatul ăla al lui, cară multe kile de obiective, fuge dintr-un loc într-altul… ba fotografie, ba video.
Nu ştie să zică nu. Cu toate că nu-i tace gura aia bogată… nu ştie să refuze. Sare să ajute, să sprijine, să rezolve.
E un băiat extraordinar.
Şi plâng ca un idiot pentru că nu-mi aduc aminte să-i fi spus vreodată cât de mişto cred că este.
Am despăturit un cearşaf curat şi i-am pus aparatul pe el.
Când s-a declanşat iadul el filma, fix în partea cealaltă faţă de ieşirea blestematului club.
Când s-a pornit totul a încercat să iasă.
N-a reuşit.
A căzut la câţiva metri de ieşire, năucit de fumul toxic, simţind cum arde carnea pe el.
Au început să-l calce oamenii în picioare.
A reuşit să se mai târască unul sau doi metri… cineva din intrare l-a tras afară. Poate Despot, poate Rugină, poate Claudiu, poate un altul dintre cei care s-au dovedit a fi eroi în noaptea aia groaznică.
L-au tras afară şi pe el şi pe aparatul lui, pe care instinctiv i se încleştaseră mâinile.
Aparatul lui, cumpărat din multe, foarte multe ore de muncă. Aparatul lui, pentru care mai trebuie să muncească.
Aparatul lui nou-nouţ şi care acum e o epavă.
A ajuns la spital pe picioare, a povestit ce s-a întâmplat cu amănunte. Am ajuns să-l văd la câteva ore după, de la aeroport am alergat direct la el.
Era intubat, începuseră să apară problemele.
Am vorbit puţin, l-am certat, l-am necăjit că mă duc să mănânc falafel fără el… încercam să fac glume şi tot ce reuşeam era să-mi muşc buzele ca să nu-mi bubuie lacrimile.
Ne-au mutilat prietenii. Alex se chinuie de patru zile să supravieţuiască. Teodora se agaţă, aşa cum a trebuit să înveţe, de viaţă. Ştefan Dan se chinuie şi el, în spital la SRI.
Ne-au nenorocit prietenii.
Am despăturit un cearşaf şi-am pus aparatul lui Alex pe el.
De patru zile ne-am mutat la spital. De patru zile ne-am abandonat vieţile, de dimineaţă şi până în noapte stăm acolo.
Dar acum e seară şi după ce-am despăturit un cearşaf i-am pus aparatul pe el.
O epavă. Plastic ars, plastic crăpat, plastic topit. Până şi cauciucul e topit.
Mă uit la aparatul ăsta şi mi-e groază să ştiu că şi carnea lui Alex a păţit la fel.
Ştiu ce-am de făcut. I-l dau la reparat. Şi dacă nu se repară… îi fac rost de altul.
Aparatul ăsta este viaţa lui.
Dacă salvez aparatul… îl salvez şi pe el.
Dacă repar aparatul nu-mi moare prietenul.
Un om extraordinar, un fotograf bun, un om incredibil de muncitor. Şi de corect.
Prietenul meu, Alex”, a scris Cabral