Dan Chişu pregăteşte un nou film „Aniversarea”, cu Mircea Albulescu

De: Nicoleta Nicolae / 27.06.2015, 15:00
Dan Chişu pregăteşte un nou film
Producătorul şi regizorul Dan Chişu se află în plin proces de producţie a peliculei "Aniversarea", al şaptelea lungmetraj al său, filmările fiind programate să se încheie la data de 2 iulie, a declarat cineastul pentru MEDIAFAX.

Drama de familie „Aniversarea/ The Birthday Party”, al cărei scenariu este semnat tot de Dan Chişu, îl are ca protagonist pe Mircea Albulescu, din distribuţie făcând parte şi Rodica Lazăr, Simona Bondoc, Răzvan Vasilescu, Emilia Dobrin, Lucian Ifrim şi Rodica Lazăr.

Familia se adună cu ocazia zilei de naştere a lui Radu, care împlineşte 94 de ani, iar seara sfârşeşte prin a fi tulburată de discuţii despre întâmplări din trecut, cu păreri contradictorii, având în vedere diferenţele dintre generaţiile adunate la petrecere.

„Filmările au început pe 8 iunie şi se vor încheia în 2 iulie. Filmăm în fiecare zi, în fosta casă de modă de lângă hotelul Hilton, de la 7 dimineaţa la 7 seara”, a spus Dan Chişu, completând că pelicula va fi lansată, cel mai probabil, în primăvara anului viitor.

„Aniversarea” a primit suma de 642.000 de lei din partea Centrului Naţional al Cinematografiei, acesta fiind al doilea proiect cinematografic al lui Dan Chişu selectat de CNC pentru a primi finanţare, după ce, în 2008, proiectul său „Ursul” a primit suma de 990.000 de lei din partea aceleiaşi instituţii.

Bugetul pentru producţia „Aniversarea” este estimat la 900.000 de euro.

Sursa MEDIAFAX