Top 50: Ce dorinţe au oamenii înainte de a muri

De: Nicoleta Nicolae / 07.05.2015, 08:00
Top 50: Ce dorinţe au oamenii înainte de a muri
Dacă aţi văzut filmul "The Bucket List" (2007), cu Jack Nicholson şi Morgan Freeman, fără îndoială că v-aţi gândit la propria listă cu ultimele dorinţe. Ce aţi vrea să faceţi înainte de a muri?

Dacă aţi văzut filmul „The Bucket List” (2007), cu Jack Nicholson şi Morgan Freeman, fără îndoială că v-aţi întrebat cum ar fi să faceţi ce fac cei doi şi probabil că aţi alcătuit propria listă cu dorinţe pe care să le transformaţi în realitate cât mai repede. Dar, v-aţi întrebat care sunt ultimele dorinţe ale altora?

Ei bine, a vedea cele şapte minuni ale lumii, a merge în safari în Africa şi a înota cu delfinii sunt câteva dintre lucrurile pe care le-ar face oamenii înainte de a muri.

Din nefericire, însă, specialiştii spun că în general doar cinci din dorinţele noastre devin realitate. Mulţi dintre noi considerăm că nu avem timp pentru a experimenta tot ce ne propunem, în vreme ce alţii recunosc că nu sunt suficient de ambiţioşi sau curajoşi pentru a-şi îndeplini visele.

Safari în Africa

A deveni miliardar, a călători în jurul lumi, a scăpa de ipoteci, a vedea Aurora Boreală şi Marele Zid Chinezesc sunt alte dorinţe din „bucket list” ale majorităţii, trecute chiar în top 5.

Oamenii au şi dorinţe mai puţin surprinzătoare, cum ar fi să înveţe o limbă străină, să scrie un roman, să viziteze piramidele egiptene sau să participe la un maraton înainte de a muri.

Există şi ambiţii „locale”, cum ar fi călătoria în jurul Noii Zeelande într-o rulotă Winnebago, inventarea unui lucru care ar schimba vieţile oamenilor, testarea unui scuter Segway, vizitarea parcului de distracţii Harry Potter World din Florida, vizitarea cazinourilor din Las Vegas, conducerea pe ruta 66 din SUA sau emigrarea.

Lista cu cele mai importante 50 de dorinţe ale oamenilor pe care o găsiţi mai jos a fost realizată în urma unui sondaj al companiei cu produse vestimentare Helly Hansen, pe un eşantion de 2.000 de respondenţi adulţi.

Înot cu delfinii

Peste o treime din aceştia s-au plâns că nu au timp pentru a-şi îndeplini dorinţele, iar 20% preferă să nu le transforme în realitate din teama de a nu se răni.

De asemenea, mulţi dintre respondenţi cred că nu sunt capabili fizic să îşi îndeplinească ultimele dorinţe, 12% au mărturisit că nu au ambiţii, iar aproape jumătate dintre toţi cei intervievaţi sunt de părere că nu au spirit de aventură.

„Este extraordinar că majoritatea are dorinţe legate de acţiunea în contextul unor provocări spectaculoase, dar este trist că mulţi dintre ei nu reuşesc să îşi împlinească visurile din cauza unor temeri sau a lipsei încrederii în propria persoană”, a declarat un reprezentant al companiei Helly Hansen pentru The Daily Express.

KH mai notează că stabilirea unui obiectiv important în fiecare an ar putea reprezenta un imbold pentru îndeplinirea cât mai multor dorinţe înainte de a muri, indiferent de cât de ambiţios este acesta.

Pilot F1

Iată o listă cu cele mai importante 50 de dorinţe ale oamenilor din „bucket list”:

1. A deveni miliardar

2. A călători în jurul lumii

3. A vedea Aurora Boreală

4. A merge cu bicicleta pe Marele Zid Chinezesc

5. A scăpa de ipoteci

6. A parcurge drumul Camino către Machu Picchu din Peru

7. A vedea cele şapte minuni ale lumii

8. A vizita piramidele egiptene

9. A inventa ceva ce ar putea schimba viaţa oamenilor

10. A vizita Antarctica

11. A călători cu Orient Express

12. A merge în safari în Africa

13. A vizita Taj Mahal

14. A învăţa să cânte la pian / chitară / tobe

15. A fi cazat o noapte la cel mai bun hotel din lume

16. A construi propria casă

17. A parcurge ruta 66 din SUA

18. A vizita Lapland (regiune din Finlanda şi Suedia)

19. A înota cu delfinii / rechinii

20. A emigra

21. A învăţa o limbă străină

22. A cumpăra o insulă

23. A cina la un restaurant premiat cu stele Michelin

24. A scrie un roman

25. A vedea gorile în mediul lor natural

Disneyworld

26. A munci şi a trăi în afara ţării natale

27. A zbura cu balonul

28. A pilota un avion

29. A călători în jurul Noii Zeelande cu o rulotă Winnebago

30. A începe şi a conduce propria afacere

31. A testa un Segway

32. A vizita Disneyworld

33. A juca la cazino în Las Vegas

34. A juca într-un film de la Hollywood

35. A face voluntariat

36. A conduce o maşină de F1

37. A învăţa să conducă un elicopter / avion

38. A avea o familie

39. A juca într-un film

40. A urca pe un munte precum Everest

41. A cumpăra un iaht

42. A întâlni vedeta preferată

43. A alerga la un maraton

44. A vedea o finală de World Cup

45. A o întâlni pe Regina Marii Britanii

46. A învăţa să faca surf

47. A vizita Harry Potter World din Florida

48. A coborî cu frânghia pe munte

49. A face armata

50. A face scufundări la adâncimi mari