Actorul Harrison Ford a părăsit weekendul trecut clinica din Los Angeles în care a fost internat de urgenţă după accidentul de avion pe care l-a suferit la începutul lunii martie.
Potrivit site-ului People.com, starul american şi-a revenit destul de repede după acel accident şi a fost văzut în timp ce îşi conducea automobilul prin Los Angeles, weekendul trecut.
În vârstă de 72 de ani, Harrison Ford a fost transportat de urgenţă, prezentând răni la nivelul capului, după ce avionul său cu două locuri s-a prăbuşit pe terenul clubului de golf Penmar din Venice, o suburbie a metropolei Los Angeles. Actorul a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă, din cauza unei defecţiuni la motor.
Fiul său Ben a publicat la scurt timp după aceea un mesaj pe Twitter în care i-a liniştit pe fanii actorului, dezvăluind că tatăl lui se simte bine.
„Vă mulţumim tuturor pentru sprijin şi pentru îngrijorarea voastră. Tata are parte de cele mai bune îngrijiri medicale care pot să existe, acum se recuperează şi are o minte şi un spirit puternice”, a scris fiul actorului.
Foto: AFP – Mediafax Foto
Colegii săi din distribuţia francizei „Războiul stelelor/ Star Wars” au publicat la rândul lor pe Twitter o serie de mesaje de încurajare. Carrie Fisher, care a interpretat personajul Prinţesa Leia în trilogia originală din această serie SF, a scris: „Ştiu că ai avut parte de un ricoşeu incredibil, dar acum te rog să te linişteşti pentru o vreme. Pot să conduc eu data viitoare?”.
Mark Hamill, interpretul personajului Luke Skywalker, a scris la rândul său: „Mă bucur să aud că Harrison se simte bine. Însănătoşire grabnică! Fie ca toate zborurile viitoare să se desfăşoare cu bine!”.
Actorul Harrison Ford, care a obţinut licenţa de pilot la vârsta de 19 ani, deţine 11 avioane de agrement, aflate în diverse aeroporturi din jurul oraşului Los Angeles, şi este un pasionat avid al sporturile aviatice.
Nu este pentru prima dată când Harrison Ford a fost implicat într-un accident aviatic. Un avion cu şase locuri pilotat de starul hollywoodian a avut parte de o aterizare dificilă în Lincoln, în statul american Nebraska, în vara anului 2000. De asemenea, un elicopter pilotat de Harrison Ford a fost avariat grav la aterizare, în octombrie 1999, scrie
Mediafax.
De asemenea, în iunie 2014, starul american a fost spitalizat la Londra după ce a suferit o accidentare serioasă la o gleznă în timpul filmărilor de la cel de-al şaptelea film din franciza „Războiul stelelor”.