Piesa se numeşte „Mutluluk”, iar Aylin & The Lucky Charms o interpretează alături de Kubat, un cântăreţ de origine turcă:
Ideea de a interpreta romanţa „Fericirea” într-o altă limbă i-a aparţinut chiar artistei Aylin Cadîr. „Mutluluk” păstrează sound-ul cu influenţe orientale şi linia melodică aparte, cu care Aylin & The Lucky Charms au impresionat publicul din România în urmă cu o lună. Totuşi, un element surpriză îl constituie vocea artistului Kubat, care se completează perfect cu glasul gingaş al lui Aylin.
„Mi-am dorit să înregistrez o versiune în limba turcă a acestei romanţe încă de anul trecut, atunci când am cântat pentru prima oară „Fericirea are chipul tău” în această limbă în cadrul unei emisiuni difuzate la CNN Turcia. Piesa a fost extrem de apreciată iar asta m-a făcut să realizez că muzica românească reprezintă o adevărată comoară pentru alte culturi. Tocmai de aceea, atunci când colegul meu, Johnny Bica, ne-a prezentat acest aranjament instrumental aparte, n-am mai stat pe gânduri şi am hotărât să înregistrăm piesa în ambele limbi. Suntem foarte mândri de ceea ce a ieşit şi, totodată, bucuroşi şi recunoscători pentru faptul că talentatul Kubat a acceptat să se implice în acest proiect,” a declarat Aylin Cadîr.
„Mutluluk” se bucură şi de un videoclip, o adaptare a clipului filmat pentru piesa „Fericirea”. Astfel, Aylin Cadîr a dorit să păstreze din farmecul Istanbulului prezent în aproape fiecare cadru al videoclipului. Mai multe informaţii despre Aylin Cadîr şi proiectele trupei Aylin & The Lucky Charms puteţi găsi pe pagina oficială de Facebook a artistei, www.facebook.com/AylinCadirOfficial sau pe contul său de YouTube, www.youtube.com/user/aylincadirofficial1.
Despre Aylin Cadîr
Aylin Cadîr este o cunoscută cântăreaţă şi actriţă din România, care s-a lansat pe piaţa muzicală în anul 2008. Artista este una dintre puţinele cântăreţe din ţara noastră care abordează stilul muzical jazz, ea lansând primul său album de pop-jazz, intitulat „Cloud”, în anul 2013. Tot în 2013, Aylin a format şi propria sa trupă de instrumentişti, The Lucky Charms.
Un an mai târziu, în 2014, trupa a fost selectată printre finaliştii competiţiei internaţionale Unsigned Only Music Competition cu piesa „Chemistry”, dintr-un total de peste 8000 de piese înscrise. Albumul „Cloud” a fost extrem de apreciat, atât de către publicul din România, cât şi de către cei din afara graniţelor, piesele artistei regăsindu-se în playlist-urile unor radiouri renumite din Germania şi Turcia.
Mai multe informaţii despre Aylin Cadîr puteţi găsi pe site-ul oficial al artistei, www.aylincadir.ro, sau pe pagina de Facebook, www.facebook.com/AylinCadirOfficial.