Lecţii de viaţă”, o nouă emisiune, de luni, în grila Pro TV

Apropo.ro / 26.03.2015, 14:57
Lecţii de viaţă”, o nouă emisiune, de luni, în grila Pro TV
Începând de luni, 30 martie, PRO TV prezintă „Lecţii de viaţă”, o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor.
De luni până vineri, de la 18:00, „Lecţii de viaţă” le va arăta românilor poveşti cel puţin interesante, pline de emoţii, trădare, suspiciune, dezamăgire, iubire, pasiune şi multe altele! Fiecare emisiune va trata un subiect tensionat, care, de obicei, se petrece în spatele uşilor închise ale caselor, în încercarea de a păstra cât mai ascunse secretele ruşinoase descoperite în familii.
 
Un cuplu de „tineri” însurăţei, în care diferenţa mare de vârstă dintre cei doi duce la multe certuri, o relaţie tensionată între o mamă şi fiica ei, în care intervine iubitul mamei şi problemele pe care şi le creează singură o femeie supraponderală sunt doar câteva dintre subiectele pe care telespectatorii le vor putea viziona săptămâna viitoare în „Lecţii de viaţă”. 
În fiecare emisiune, aventuri palpitante, răsturnări dramatice de situaţie, procese de conştiinţă şi procese în tribunale vor transforma rudele în străini şi prietenii în duşmani. Toate acestea, expuse în scenarii care transmit într-un mod cât mai autentic şi apropiat de realitate experienţe prin care trec unele familii în viaţa de zi cu zi.
 
Telespectatorii vor urmări poveşti de iubire, desfrâu, lăcomie, teamă, minciună şi violenţă, care le vor deschide ochii asupra întâmplărilor care se pot desfăşura, în orice moment, chiar lângă ei.
 
„Lecţii de viaţă” este o producţie PRO TV şi Constantin Entertainment.