Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântăreţe americane Whitney Houston, a fost mutată din spitalul în care se afla internată de aproape două luni, după ce a fost găsită în stare de inconştienţă în cada din sala de baie a reşedinţei sale, într-un centru de reabilitare.
Bobbi Kristina Brown, în vârstă de 21 de ani, a fost transferată, joi, de la Emory University Hospital din Atlanta, unde a fost internată la sfârşitul lunii ianuarie, într-un centru de reabilitare care se află în acelaşi oraş american, potrivit site-ului tmz.com.
Însă, potrivit unor surse apropiate familiei acesteia, citate vineri de NBC News, mutarea fiicei cântăreţei Whitney Houston într-un centru de reabilitare nu trebuie privită ca un semn al îmbunătăţirii stării sale de sănătate.
Bobbi Kristina Brown se află în comă indusă încă din 31 ianuarie, întrucât medicii au dorit să reducă riscul de declanşare a unor inflamaţii la nivel cerebral.
Fiica regretatei cântăreţe americane Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, a fost spitalizată de urgenţă la momentul respectiv, după ce iubitul ei, Nick Gordon, a descoperit-o fără semne vitale în cada din sala de baie a reşedinţei lor din Roswell, un oraş din statul american Georgia.
Foto: AP – Mediafax Foto
De atunci, familia Houston a dat publicităţii o declaraţie de presă în care a precizat că Bobbi Kristina „luptă pentru viaţa ei”.
În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.
Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, „în apă extrem de fierbinte”, care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o „moarte accidentală prin înecare”, iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat „o maladie cardiacă şi consumul de cocaină”.
Conform
Mediafax, Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cântăreţe. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorţat în 2007. Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabilă tragedie pentru ea.