Nominalizările pentru cea de-a 67-a ediţie a premiilor Primetime Emmy, considerate unele dintre cele mai prestigioase distincţii din industria TV, au fost anunţate de actriţele Uzo Aduba şi Cat Deeley, joi, la sediul din Hollywood al Academy of Television Arts & Sciences.
Serialul dramatic „Urzeala tronurilor”, realizat pe baza romanelor din seria „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire” scrise de romancierul american George R. R. Martin şi produs de televiziunea HBO va concura la 24 categorii. De altfel, HBO a primit cele mai multe nominalizări – 126 – dintre toate televiziunile americane ale căror producţii vor concura pentru premiile Primetime Emmy din acest an.
Producţiile de televiziune „American Horror Story: Freak Show” şi „Olive Kitteridge” au primit 19 nominalizări, respectiv 13 nominalizări.
Serialul „Mad Men”, produs de AMC, al cărui ultim sezon a fost difuzat în acest an, thrillerul politic „House of Cards”, produs de platforma online Netflix, şi noua comedie despre persoanele transgender „Transparent”, produsă de site-ul Amazon, au primit fiecare 11 nominalizări.
La categoria „cel mai bun serial-dramă” vor concura următoarele producţii: „Better Call Saul”, „Downton Abbey”, „Game of Thrones”, „Homeland”, „House of Cards”, „Mad Men” şi „Orange Is the New Black”, scrie MEDIAFAX.