Jerry Seinfeld are o mare pasiune pentru maşini. Colecţia sa parcă se înmulţeşte pe zi ce trece. Se pare că a adunat până acum 47 de maşini Porsche, printre care 10 Boxters.
1949 Porsche 356/2
Maşina a apărut într-un episod din Comedians in Cars Getting Coffee, în care Jerry îl avea ca invitat pe Jay Leno. Aceasta este una dintre cele mai bătrâne maşini din colecţia sa. Valoare estimată a maşinii: 700.000 dolari
1952 VW Bug
S-ar putea spune despre Jerry că are o pasiune pentru culoarea albastră la maşini. Maşinuţa a apărut în primul episod al emisiunii de care vorbeam mai sus. Sub capotă se află un motor de 25 CP. Valoare estimată a maşinii: 30.000 de dolari
1955 Porsche 550 RS
Maşinuţa sa a fost expusă la expoziţia Auto Show din 2008. S-au fabricat doar 79 de astfel de modele, una dintre ele aparţinând lui James Dean, cea pe care o şi conducea în noaptea morţii sale. Valoare estimată a maşinii: 3,35 milioane de dolari.
1962 Volkswagen Bus
Una dintre maşinuţele lui Jerry despre care nu se ştie dacă a recondiţionat-o sau nu până acum. Chiar şi aceasta a apărut în emisiunea lui Jerry.Valoare estimată a maşinii: 14.000 de dolari
1963 VW Karmann Ghia
Maşina a apărut într-una dintre emisiuni unde invitat era Joel Hodgson. Cu acest tip de maşină, Volkswagen a dorit să atragă şi mai mulţi iubitori de bug-uri. Modelul de faţă are patru cilindri şi motor de Porsche 912. Valoare estimată a maşinii: 45.000 de dolari
1964 Porsche 911
Este greu să pui un preţ pe maşina Porshe din ’64 a lui Jerry, cci a fost primul 911 importat din SUA. Preţul record pentru un model similar este de 205.000 de dolari.
1966 Porsche 356 SC Cabriolet
Porsche a realizat numai 10 astfel de modele pentru poliţia germană, în 1960. Acest model nu putea lipsi din colecţia lui Jerry. Valoare estimată a maşinii: 160.000 de dolari.
1973 Porsche 911 Carrera RS
Aflată în colecţia de maşini a lui Jerry, acesta este mândru de exemplarul său cu motor de şase cilindri şi schimbător manual cu cinci trepte. Valoare estimată a maşinii: 519.590 dolari.
Porsche 959
Jerry Seinfeld nu s-a zgârcit la bani când a vrut să-şi cumpere rarul Porsche 959. Au fost fabricate doar 337 de astfel de exemplare. Iniţial se dorea a fi maşină de curse, 959 a fost cea mai puternică maşină de stradă produsă, în termeni legali. Valoare estimată a maşinii: 700.000 de dolari.
2004 Porsche Carrera GT
Aceasta a făcut parte din colecţia de maşini a lui Jerry, care a vândut-o în 2011. S-au fabricat numai 1.200 de astfel de monştri şi aproape jumătate din numărul lor au fost trimise pe străzile din US. O astfel de maşină a condus şi regretatul actor Paul Walker. Valoare estimată a maşinii: 499.900 dolari.