Dimineaţa este la Radio 21, unde prezintă matinalul, alături de Codruţ Kegheş şi Marina Neagu, iar seara este la Prima TV, unde le dă întâlnire telespectatorilor în emisiunea “Cusurgiii”. Şi dacă toată lumea cunoaşte vedeta Mihai Găinuşă, nu mulţi se pot lăuda cu faptul că îl ştiu pe omul Găinuşă, aşa cum era, de pildă, în liceu.
Luni şi marţi (20 şi 21 octombrie), Mişu a stat de vorbă cu liceenii dornici să-l cunoască şi să-l asculte povestind despre viaţa sa, într-un mod, pe cât de serios, pe atât de haios.
Foto: Prima TV
Cusurgiul le-a vorbit elevilor despre copilăria şi adolescenţa sa, despre cum şi-a început cariera de jurnalist, cum a ajuns în televiziune şi cât este de important să faci în viaţă ceea ce îţi place.
Găinuşă le-a mărturisit liceenilor că în adolescenţă iubea nu numai fetele, ci si animalele şi cititul. A jucat fotbal la Steaua şi s-a străduit să înveţe matematică, chiar şi în vacanţe, fară să se prindă prea mult de el. A dat de trei ori la ASE şi pentru că nu a reuşit să ia examenul de admitere, a renunţat şi şi-a îndreptat atenţia spre Jurnalism.
Întrebat pe cine apreciază din punct de vedere profesional, Mişu a răspuns că îi place foarte mult Jerry Seinfeld, “pentru că a dovedit constanţă în meseria lui”. El le-a vorbit elevilor şi despre modele şi i-a sfătuit să nu urmeze unul în viaţă, ci să-şi construiască propria personalitate.
Foto: Prima TV