Dima din LaLa Band se pregăteşte de filmarea primulul sau videoclip din cariera solo, iar guest star va fi prezentatoarea TV Iulia Vântur.
Noul său single, “Cerşesc iubire”, produs de Radu Sârbu, o colaborare Rassada Music cu MediaPro Music, va aduce o schimbare majoră de stil în cariera sa muzicală, iar videoclipul piesei se anunţă a fi unul incendiar şi inedit.
Foto: PR
Povestea videoclipului este una extrem de pasională şi îi va avea în prim plan, pe Dima şi Iulia Vântur, care va juca rolul femeii fatale din viaţa personajului masculin.
Filmarea videoclipului va avea loc astăzi, la Press House Ballroom (Casa Presei Libere) din Bucureşti. Se pare că lui Dima îi merge din ce în ce mai bine. În 2011, venea de pe băncile Conservatorului din Chişinău, pregătit să cucerească România. Şi a reuşit alături de ceilalţi 19 membrii ai trupei Lala Band.
De câteva luni încoace, Dima îşi încearcă norocul şi în business, transformând pasiunea sa pentru sushi într-o afacere. Tânărul din Lala Band s-a documentat în privinţa preparării acestui fel de mâncare şi şi-a testat cu succes îndemânarea pe prieteni. Iar acum este proprietarul unui restaurant de sushi şi mâncare europeană, deschis în centrul Bucureştiului.