Actorul Al Pacino a făcut dezvăluiri despre experienţele sale legate de depresie la o conferinţă de presă la Festivalul de Film de la Veneţia.
La o conferinţă de presă, ţinută sâmbăta trecută, pentru „The Humbling”, Pacino a fost întrebat dacă a împărtăşit vreodată starea de depresie a celor două personaje pe care le interpretează, scrie The Hollywood Reporter.
„Din fericire, aş putea fi deprimat şi să nu ştiu despre asta”, a răspuns actorul, pe un ton destins. „Nu văd cum aş putea să nu fiu deprimat câteodată, dar nu sunt conştient de asta.”
„Cum decurge? Spui că eşti deprimat? Viaţa ne cam copleşeşte”, a continuat el. „Unele lucruri te întristează. În principiu, uneori, ai vrea să fii puţin mai fericit. Dar ‘deprimat’ pare de atât de rău augur. E de fapt în fiecare dintre noi. Ne regăsim cu toţii în asta”.
„Oamenii cad în depresie şi e foarte trist şi înfiorător. Am simţit ceva asemănător câteodată, dar nimic atât de grav. Mă simt scutit şi sunt norocos.”
Foto: AFP – Mediafax Foto
Cel mai nou rol principal al lui Pacino este în filmul „The Humbling” al lui Barry Levinson, unde interpretează un bărbat cu tendinţe suicidare, scrie
Mediafax. Actorul mai are un al doilea rol similar, unul secundar în filmul „Manglehorn” – un lăcătuş singuratic a cărui inabilitate de a trece peste o dragoste pierdută îl împiedică să meargă mai departe cu viaţa sa.
Familiaritatea cu emoţiile din spatele depresiei i-au permis lui Al Pacino să accepte cele două roluri. „Ce cauţi tu sunt asemănări între tine şi personaj. Înţeleg depresia şi e parte din ce facem”.
Actorul a mărturisit şi ce îl face să fie cel mai fericit: „Am trei copii. Aceasta a fost o adevărată sursă de bucurie pentru mine, plus prietenii pe care i-am avut alături, oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor, relaţiile pe care le-am avut. Totul a contribuit la călătoria uimitoare de până acum. Simt că sunt ok.”