În funcţie de locul ocupat, cei din public au avut păreri împărţite privind sonorizarea. În faţa scenei s-a auzit, se pare, impecabil, în restul gazonului era perceput un ecou, iar mai sus, la peluză, se auzea mai clar. La început a fost prea mare volumul, însă problema a fost remediată şi publicul a putut fi auzit cântând în tot stadionul.
Conform Mediafax.ro, Partea vizuală a fost cu adevărat impresionantă, de la felul în care a fost conceput jocul de lumini la proiecţiile alb-negru sau puternic colorate cu trupa pe scenă sau cu alte imagini purtând semnătura formaţiei atât de bine cunoscută din celebrele videoclipuri.
Muzicienii au deschis concertul cu piesa „Monarchy of Roses”, de pe noul album, „I’m With You”, promovat în actualul turneu, şi au inclus hiturile „Dani California”, „Can’t Stop”, „Scar Tissue”, „Under the Bridge”, „Californication”, „By the Way”, alături de solo-uri la tobe şi un duo la bas şi chitară, au sărit tot timpul şi nici publicul n-a precupeţit vreun efort să facă ecou.
Un banner de mari dimensiuni cu textul „We-ve been waiting since ’83” (Vă aşteptăm din ’83 – anul înfiinţării trupei) a fost plimbat prin public, iar pe scenă a fost adus steagul României.
Înainte de bis, publicul a fost vedeta, ecranele de la scenă prezentând mulţimea aplaudând şi sărind, după care membrii formaţiei au revenit pe scenă. Primul a fost Chad Smith, care s-a uitat îngrozit şi şi-a dus mâinile la urechi, iar după o repriză cu un alt toboşar, au venit şi ceilalţi – Flea mergând în mâini – şi au oferit un ultim hit – „Give It Away”.
Apoi au mulţumit rând pe rând. Flea a strigat că este foarte bucuros să cânte pentru cei aflaţi la concert şi a vorbit despre importanţa muzicii, fie ea jazz sau rap, care creează un singur popor – „one people”.
Iar Chad a împărţit cu generozitate beţe de tobe în mulţime, coborând şi de pe scenă să ajungă la cât mai mulţi, iar apoi a trecut şi el la microfon să transmită României că la concertul Red Hot Chili Peppers a fost „fucking amazing”.