Promovând mişcarea, cele două prietene au răspuns prompt
invitaţiei ProFM, însă experienţa a fost diferită…
Dana, pe care românii o vor vedea din toamnă în dublă ipostază,
atât ca actriţă în serialul „Moştenirea” la PRO TV,
dar şi ca prezentatoare a emisiunii „De Suflet” la PRO
TV Internaţional, închiriază constant în vacanţe
biciclete în tandem.
„În Portugalia există o pistă pentru biciclete, chiar pe
faleză, care leagă mai multe plaje şi am decis să facem drumul
acesta cu o bicicletă în tandem. După numai 2 km, pedala lui Radu
s-a rupt. Nu ştiam cât de lung avea să fie drumul, aşa că
eu am decis să continui să pedalez pentru amândoi. Am vrut
să facem schimb de locuri, să stau în faţă, doar că eu nu reuşeam
să menţin direcţia bicicletei, fiind foarte grea. Şi uite-mă pe
mine pedalând în spate ca la o bicicletă dintr-o sală de
fitness, coborând şi urcând dealuri. Am
stârnit râsul multor turişti care îl vedeau pe
Radu cocoţat pe cadrul bicicletei şi pe mine
greu la pedale. Abia la finalul expediţiei am calculat că în total
am parcurs 32 de kilometri, 16 la dus şi 16 intors
aminteşte Dana amuzată, precizînd că 30 de kilometri au fost
exclusiv ai ei.
Dacă Dana ar merge cu bicicleta şi prin Bucureşti, Laura în schimb
este mai rezervată, ea preferând alt mijloc de locomoţie. „M-am
distrat cu Dana şi mi-a plăcut experienţa mai ales că noi ne-am
plimbat puţin printr-un parc. Dar din punctul meu de vedere cred că
e un sport periculos pentru România, mai ales prin Bucureşti unde
încă nu există o educaţie în acest sens al conducătorilor auto.
Momentan pistele sunt prea puţine, ştiu că acest fenomen abia
începe să se concretizeze la noi aşa că voi mai aştepta o vreme
pînă voi avea curaj să iau o bicicletă în tandem„, spune Laura
Cosoi.