-Cînd v-aţi ”pricopsit” cu microbul actoriei?
Niciodată nu mi-am dorit altceva, de mică asta am vrut să fac. Eram foarte pasionată de muzică, de muzica clasică în special, dar m-am îndreptat spre teatru. Am intrat la facultate şi am avut norocul să fiu în clasa marii actriţe Olga Tudorache. Apoi, am debutat pe scenă tot cu Olga Tudorache, într-un spectacol de referinţă pentru teatrul românesc, ”Efectul razelor gama asupra anemonelor”, în regia Cătălinei Buzoianu. Iar după această piesă, Paul Newman a regizat un film, ”Efectul razelor gama asupra crăiţelor”, cu Joanne Woodward în rolul principal. A fost un spectacol cu mare succes, eram în anul întîi cînd am început repetiţiile, iar în anul al doilea am urcat pe scenă cu această piesă. Acum, istoria se repetă pentru că fiica mea, Irina Rădulescu, debutează tot pe scena Teatrului Mic în ”Furtuna” lui Shakespeare, tot în regia Cătălinei Buzoianu.
– Unde aţi copilărit?
Am copilărit pe malul mării. Şcoala primară am făcut-o la Constanţa, iar liceul la Mangalia. Îmi aduc aminte de verile petrecute la mare, cînd ieşeam cu bărcile pe mare sau înotam. Mangalia îmi amintesc că era un oraş de ofiţeri, tata însuşi fiind ofiţer de marină militară, aşa că am trăit în acel oraş ca într-o familie, ne cunoşteam toţi, ieşeam împreună în oraş sau la plimbare pe mare.
– Care este filmul preferat din anii copilăriei?
Vedeam ”Pe aripile vîntului” în neştire. Îmi plăceau şi actorii, şi decorurile, şi costumele.
Mama lui Gyuri!
– Cum aţi ajuns în distribuţia de la ”Vine poliţia!”?
Am fost chemată la casting şi aşa m-au ales. Eu am făcut şi teatru, şi film cu cei mai mari regizori români – Daneliuc, Piţa, Blaier şi alţii, dar şi cu străini. Şi mă bucur că am ocazia să fac şi serial de televiziune.
– Povestiţi-ne cîte ceva despre personajul Mioara Popovici…
Este mama lui Fane (Ioan Gyuri Pascu) şi este un personaj pitoresc, dar nu neapărat comic. De fapt, este unul tragicomic, cel puţin asta este cheia în care e bine să fie tratat. Ea nu e un bufon, e o persoană vie, cu dramele ei, un personaj cu foarte multe stări. Nu e maliţios, este un om cu probleme, pe care şi le camuflează şi merge mai departe în ideea că viaţa însăşi merge mai departe. Afişează un oarecare optimism, dar în spatele căruia se află nişte renunţări, neîmpliniri. Cred că Mioara e un personaj la limita dintre comic şi dramatic.
– Unde jucaţi în noua stagiune?
Sînt angajată la Teatrul Mic şi încep stagiunea cu o comedie englezească, ”Cum iubeşte cealaltă jumătate”, montată de Sanda Manu, cu care am ajuns deja la a şasea stagiune. Şi urmează să încep, după Sărbători, repeţiile pentru o piesă nouă, despre care voi vorbi la momentul potrivit.
– Ce vă place să faceţi atunci cînd nu sînteţi pe scenă sau la filmări?
Decoraţiuni interioare! Îmi place să îmi redecorez casa, să fac mici schimbări pe acasă. Mă deconectează şi îmi face mare plăcere să am armonie în jurul meu, acolo unde trăiesc. Aşa că pun în practică toate ideile pe care le am în materie de decoraţiuni!
Peripeţii de la filmări…
”Îmi amintesc că aveam o secvenţă în care eu trebuia să dorm, dar Gigi Ifrim m-a făcut să rîd. Cred că reuşita serialului stă şi în echipa şi în armonia din sînul acestui grup. Actoria e o muncă în echipă şi armonia contează foarte mult, mai ales la film. Sînt bucuroasă că această echipă e formată din profesionişti, oameni civilizaţi şi educaţi. Îmi face plăcere să lucrez cu oamenii aceştia”.- Adriana Şchiopu
Vine poliţia! – duminică, 20.30, PRO TV