Roxana a primit rolul în urma unui casting şi a plecat
alături de Laurenţiu Duţă, regizorul Dragoş Buliga şi echipa
acestuia în Israel pentru filmarea videoclipului la piesa „Pearls
of Summer”. Fiind anunţată cu doar o zi înainte de plecare, totul
s-a desfăşurat foarte rapid pentru vedeta Kanal D.
Roxana a filmat două zile în oraşul Tel Aviv, dar şi în alte 3
oraşe mai mici şi spune că i-a fost foarte uşor să intre în pielea
personajului pe care a trebuit să-l interpreteze: „În acest
videoclip eu sunt iubita lui Laurenţiu, care are flashback-uri cu
mine din timpul vacanţelor noastre. A trebuit să fiu jucăuşă,
veselă, sexy, nebunatică şi nu mi-a fost greu deloc, fiindca aşa mă
comport şi eu, Roxana, când sunt îndrăgostită”.
În primavara anului 2010, Roxana Paraschivoiu a locuit pentru
trei luni în Israel, timp în care a onorat un contract de modeling
cu o agenţie locală şi ocazie cu care a cunoscut mai bine oamenii
de acolo şi cultura specifică ţării.
Acum, Roxana s-a întors în ţară şi o puteţi urmări în fiecare
duminică, la Kanal
D prezentând emisiunea„D-Paparazzi”.