Vlad Luca, băieţelul Danei Rogoz şi al regizorului Radu Dragomir, a fost botezat sâmbătă. Naşii micuţului au fost Adela Popescu şi Radu Vâlcan, prieteni buni de-ai părinţilor.
Foto: www.danarogoz.ro
Dana Rogoz a fost extrem de emoţionată pe tot parcursul evenimentului şi a ţinut să împărtăşească fanilor săi, pe
blogul ei, impresii de la eveniment. Slujba pentru botez a avut loc în aceeaşi biserică în care prezentatoarea tv şi soţul ei s-au cununat. Bucuria a fost la dublu pentru că totodată Dana Rogoz şi Radu Dragomir au sărbătorit şi doi ani de la
căsătorie.
Foto: www.danarogoz.ro
“Ieri, minunea noastră mică a fost botezată! Nu pot să vă spun ce emoţii am avut cu toţii. Vlad Luca a fost cuminte toată slujba, ba chiar a şi adormit puţin în braţe la năşica lui, Adeluca. A fost un moment unic în viaţa noastră, pe care l-am trăit cu lacrimi de fericire în ochi şi cu bucurie deplină în suflete. Ne-am dorit foarte mult ca slujba să aibă loc în aceeaşi biserică în care ne-am cununat, în curtea Palatului Mogoşoaia. Iar data a fost aleasă special în acest weekend, când eu şi Radu sărbătorim 2 ani de căsătorie. Când simt aşa o mare bucurie în suflet, nici nu îmi găsesc cuvintele. Totul a fost absolut sublim. Am fost cu toţii alături de Vlad Luca la început de drum în viaţă, iar tematica petrecerii a fost “Călătoria””, a scris Dana Rogoz pe
blogul ei.
Foto: www.danarogoz.ro
“Sunt foarte fericită că exişti, Vlad! Îţi doresc să fii sănătos, să ai vise mari şi să fii vesel mereu!”, a mai adăugat fericita mămică.