America Ferrera din „Betty cea urâtă”, protagonista unui incident, pe covorul rosu la Cannes

Apropo.ro / 18.05.2014, 07:00
America Ferrera din
Poliţiştii francezi l-au arestat, vineri, pe Vitalii Sediuk, un reporter ucrainean specializat în farse, după ce acesta a încercat să se ascundă sub rochia vaporoasă purtată de actriţa America Ferrera pe covorul roşu de la Festivalul de Film de la Cannes.

Vedeta americană, protagonista serialului TV „Betty cea urâtă”, a fost „salvată” de agenţii de securitate de pe Croazetă, în momentul în care poza pe covorul roşu alături de Djimon Hounsou, Cate Blanchett şi Kit Harington, colegii ei din distribuţia filmului „How to Train Your Dragon 2”, care a avut premiera la Cannes, informează contactmusic.com.

Vitalii Sediuk a reuşit să ajungă pe covorul roşu din faţa Palais des Festivals de la Cannes – deşi acel spaţiu este rezervat vedetelor de cinema -, s-a aşezat în genunchi şi a încercat să îşi ascundă capul sub rochia albă şi vaporoasă pe care o purta actriţa America Ferrer.