Deşi joacă de la 17 ani, Zoe Saldana a devenit celebră abia cu rolul „Neytiri” din „Avatar„. Actriţa s-a născut în New Jersey, SUA, dintr-un tată dominican şi o mamă portoricană. Când avea 10 ani, s-a mutat împreună cu familia în Republica Dominicană, unde au locuit următorii şapte ani. Acolo a făcut balet, iar după întoarcerea în New York, a început să joace alături de trupa de teatru Faces. Însă Saldana a devenit celebră în rolul lui „Neytiri” din „Avatar”, iar acum a revenit pe marele ecran în rol principal în „Columbiana„.
Actriţa, în vârstă de 33 de ani, arată impecabil, iar frumuseţea ei stranie a fost remarcată şi de oamenii casei Calvin Klein, Zoe devenind în 2010 „The New Face” Calvin Klein, dar şi imaginea parfumului Eternal Magic de la Avon.
Vedeta din „Avatar” declara atunci: „Calvin Klein a creat mereu campanii foarte bune. Sunt entuziasmată să mă asociez cu un brand celebru în întreaga lume.” Pasionată de haine, Saldana are chiar propria linie de haine cu influenţe dominicane, numită „Arasmaci”. Cât priveşte frumuseţea, Zoe crede că hidratarea este cheia. Bea multă apă şi foloseşte creme hidratante. Şi, pentru că are pielea bronzată „de la natură”, Zoe foloseşte întotdeauna un blush de culoarea piersicii şi un luciu transparent pentru buze. Însă părul strălucitor al actriţei nu a arătat întotdeauna la fel de bine. „Într-un timp, îmi amintesc că mi-am dat cu rom pe păr, iar părul meu s-a colorat în roşu şi mirosea îngrozitor. Mama a trebuit să-mi taie părul atunci, dar am mirosit a alcool săptămâni întregi”, spune Zoe Saldana.