În timp de Brad Pitt filmează
lungmetrajul „Moneyball” în Boston, Angelina Jolie i-a luat cu ea
în Ungaria pe cei şase copii ai cuplului. Angelina Jolie filmează
în această ţară o dramă inspirată din războiul bosniac şi debutează
cu această ocazie în calitatea de regizor.
Pelicula va spune povestea unui cuplu de îndrăgostiţi, care se
întâlnesc înainte de izbucnirea războiului, şi va ilustra totodată
impactul războiului asupra relaţiei lor.
„Angelina i-a înscris pe Pax şi pe Maddox la o şcoală
franco-americană de elită, unde vor merge începând de săptămâna
viitoare”, a declarat o sursă. „Acea şcoală are şi grădiniţă, unde
vor merge Zahara şi Shiloh”.