Monica Irimia şi Darius Belu – Cîştigătorii de la ”Dansez pentru tine”

Apropo.ro / 11.05.2009, 00:00
Monica Irimia şi Darius Belu - Cîştigătorii de la ”Dansez pentru tine”
După şapte săptămîni de competiţie, sute de ore de antrenamente, o mulţime de vînătăi, un duel spectaculos şi un vis susţinut din tot sufletul, perechea formată din Monica de la Cheeky Girls şi Darius Belu a cîştigat marele premiu de 60.000 de euro de la ”Dansez pentru tine”. Finala show-ului a adus multe emoţii, lacrimi, bucurie, dar şi un sărut neaşteptat

Pe ringul de la ”Dansez pentru tine”, povestea lui Darius Belu din Timişoara a prins forţă şi a ajuns la un final fericit. Cu ajutorul partenerei sale, Monica de la Cheeky Girls, dar şi al coregrafei Svetlana Cărăuş, Darius a reuşit să-şi împlinească visul, acela de a-i oferi frăţiorului şi mamei sale un acoperiş decent deasupra capului.

”Mama a plecat de lîngă noi, pentru că se certa des cu tatăl nostru, nu se mai înţelegeau deloc şi se jigneau mereu. Ea a luat această decizie gîndindu-se că, astfel, putem să creştem, eu şi fratele meu, în condiţii decente, departe de scandaluri şi certuri. A decis să plece singură, pentru că tata avea măcar o locuinţă, iar ea nu avea nimic, mergea către nicăieri şi nu putea să ne chinuie şi pe noi. Atunci, eu nu am realizat cît de mult va conta pentru noi despărţirea aceasta, dar, în timp, şi eu şi fratele meu, Dani, ne-am dat seama că ne e foarte dor de ea şi că avem nevoie de ea ca de aer.

După ce a plecat de la noi, ea a stat la o colegă de serviciu, după care a stat un timp în chirie, apoi s-a mutat din nou la o altă colegă de serviciu, unde l-a cunoscut pe tatăl lui Mario. După un timp, mama s-a mutat împreună cu tatăl lui Mario la mama ei, iar la scurtă vreme nu s-au mai înţeles; el a plecat şi mama a rămas singură cu Mario în casa bătrînească. Nu are baie, nu are bucătărie, pereţii sînt umflaţi de la apa care s-a infiltrat şi, în orice clipă, pot să cadă. Mă durea suferinţa pe care o simţea zi de zi şi tocmai de aceea am decis să merg la preselecţie, la ”, povesteşte Darius.

Cu cei 60.000 de euro, cîştigătorul acestui sezon speră să-i asigure mamei sale o locuinţă, în care să poată locui cu frăţiorul Mario. ”Probabil că voi petrece şi eu mai mult timp împreună cu ei. De multe ori, mi-am dorit să rămîn să dorm cu Mario, dar nu aveam unde. Sper ca, la un moment dat, acest lucru să fie posibil”.

O echipă de 10!

Visul lui Darius nu s-ar fi împlinit la ”Dansez pentru tine” fără ajutorul Monicăi de la Cheeky Girls. Şi pentru ea, show-ul de la PRO TV a însemnat o experienţă de neuitat: ” este o experienţă pe care nu am să o uit niciodată. Voi rămîne prietenă cu toţi cei pe care i-am cunoscut aici: cu ceilalţi colegi din competiţie – care sînt extraordinari!, cu doamna Svetlana, minunata noastră coregrafă, care a avut răbdare să lucreze cu noi şi să ne explice ore în şir ce avem de făcut, şi, bineînţeles, cu Darius, pentru că el este cel pentru care am venit aici, cel pentru care am luptat”.

Monica şi Darius au uimit în fiecare vineri seară milioane de telespectatori cu dansurile lor spectacu­loase. Dacă tangoul lor a cucerit juriul de la primul pas, momentul de musical din finală a confirmat valoarea celor doi: o echipă de 10! ”Dacă ar fi să particip din nou, să încep chiar de mîine, aş face-o! Am învăţat multe lucruri şi mi-am făcut mulţi prieteni. O să-mi fie greu acum să revin la programul meu de dinainte, pentru că această perioadă a fost total diferită: cu antrenamente de dimineaţă şi pînă seara, în fiecare zi a săptămînii, cărora le voi simţi însă lipsa. Mi-ar plăcea foarte mult să vin măcar în vizită la sezonul următor!”, mărturiseşte Monica.

Mama lui Darius a urmărit cu mari emoţii fiecare pas de dans al fiului său: ”Nu mîn­cam şi nu dormeam joia şi vinerea. De joi începeau emoţiile, iar vineri eram foarte agitată, pentru că urma să-l văd pe Darius la televizor. Mă pregăteam pentru cea mai importantă întîlnire din viaţa mea. Parcă nu îmi vine să cred că Monica şi Darius au cîştigat. Îmi va fi întipărit în minte toată viaţa că am avut un vis, care, printr-o minune, s-a transformat în realitate”.

Sărutul victoriei

Bucuria victoriei din finală a adus, pe lîngă emoţii şi lacrimi, şi un sărut neaşteptat între cei doi cîştigători. ”A fost ca o reacţie de bucurie la toate emoţiile pe care le-am trăit vineri seara. Pe de altă parte, toată lumea în platou striga , aşa că n-am stat prea mult pe gînduri şi m-am conformat!”, ne explică Darius, în timp ce Monica adaugă: ”A fost o explozie de bucurie după toată tensiunea trăită în finală”.

Cei doi au devenit foarte buni prieteni şi vor ţine legătura de acum încolo, mai ales că Monica îl va chema în vizită la Londra pe Darius. ”N-am apucat să mă văd cu toţi prietenii, dar voi face o mică petre­cere în care voi sărbători marea realizare. Mama şi Mario au primit din partea doamnei Margareta, mama Monicăi, două valize mari cu haine, jucării, dulciuri. Au fost foarte bucuroşi, Mario a zburdat toată ziua de fericire cînd a văzut atîtea jucării, iar mama a fost profund emoţionată de darurile pentru ea”.

Ce va face Darius cu banii cîştigaţi? ”Încă nu ne-am hotărît. Oscilăm între a renova casa în care stă ea acum şi a lua un aparta­ment, însă, ca să ne hotărîm, trebuie să ne con­sultăm, să întrebăm, să ne interesăm cum e mai bine. Cel mai frumos este să ai bani şi să îţi poţi permite să-ţi faci planuri şi să visezi la ce nici nu sperai vreodată să îţi poţi permite, în cazul nostru o casă decentă pentru mama şi fratele meu mai mic”.

”Dansez pentru tine”, lider de audienţă

PRO TV a fost lider incontestabil de piaţă pe toată durata finalei “Dansez pentru tine”. În minutul de aur, înregistrat la 22.54, peste 2.100.000 de telespectatori din întreaga ţară urmăreau cu emoţie evoluţia celor trei perechi rămase în cursa pentru marele premiu de 60.000 de euro. De altfel, pe întreg parcursul emisiunii, PRO TV a fost lider absolut de audienţă pe toate targeturile de public.

La nivelul întregului public din mediul urban, PRO TV a înregistrat o audienţă de patru ori mai mare decît a postului concurent Antena 1. Pe parcursul întregii emisiuni difuzate între 20.30 şi 01.20, PRO TV a avut o audienţă medie de 8,8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 25,7%, în timp ce Antena 1 s-a clasat abia pe locul al treilea cu 2,2 puncte de rating şi 6,5% cotă de piaţă.