Destinele personajelor se întrepătrund captivant ca într-un
puzzle, ale cărui piese au fost perfect alese. Telespectatorii vor
descoperi ce se află în spatele întîlnirilor săptămînale a patru
prietene, ce le-a adus împreună, dar mai ales de ce rămîn împreuna
şi ce le poate despărţi.
Andreea Raicu- Andreea Zăbavă
Andreea Raicu este spectaculoasa şi ambiţioasa Andreea Zăbavă, o
tînără în vîrstă de 30 de ani. Aceasta lucrează ca beauty editor la
o revistă glossy, iar visul său este să devină redactor-şef.
Andreea, fiica unor oameni simpli din provincie, devine imaginea
unei firme de cosmetice încă din adolescenţă. La 22 de ani este
deja fostă posibilă frumuseţe, dar îl cunoaşte pe Vlad Brădişteanu,
redactor-şef la acea vreme, care îi devine iubit.
În plus, Andreea le are pe Laura, Ruxandra şi Vava, de care o leagă
o prietenie veche, din vremea adolescenţei, atunci cînd Andreea
şi-a părăsit orăşelul natal pentru a începe o carieră în modeling
în Capitală. Oare ar mai fi ceva ce şi-ar putea dori? Pentru că tot
ce a realizat pînă acum i se datorează lui Vlad, Andreea vrea să-şi
dovedească ei însăşi şi celorlalţi că are suficientă forţă pentru a
începe o viaţă nouă şi o carieră în jurnalism bazată pe propriile
sale puteri.
Acesta este momentul în care o cunoaştem: cînd decide să renunţe
la plasa de siguranţă reprezentată de Vlad, căruia îi datorează tot
ce a realizat pînă la 30 de ani.
„Andreea Zăbavă este o femeie frumoasă, inteligentă,
ambiţioasă, dar căreia uneori îi cam lipseşte încrederea în sine.
Din fericire, are trei prietene alături de care reuşeste să
depăşeasca toate problemele specifice vîrstei de 30 de ani”,
mărturiseşte Andreea.
Ana-Maria Lazăr – Varvara Soare
Cine are curaj să zîmbească atunci cînd lucrurile
nu-i merg de minune, cînd conturile sînt goale şi nicio petrecere
grozavă nu se arată la orizont? Cine alta decît joviala Vava?
Interpretată de Ana-Maria Lazăr, Vavei nu îi lipseşte nimic: are
chef de viaţă, curaj să-şi aleagă cele mai extravagante outfit-uri
pe o rază de mulţi kilometri şi atît de mult farmec încît nu te
poţi supăra niciodată pe ea. La 29 de ani este proprietara unui
salon de cosmetică şi poate descrie cu ochii închişi harta
magazinelor şi a cluburilor cool din Capitală.
Vava spune întotdeauna primul lucru care îi vine în minte, se
destăinuie clientelor, nu numai prietenelor, este lipsită de
disciplină, dar descurcăreaţă. Şi-a făcut singură propriul cabinet
de cosmetică pe care între timp l-a modernizat. Iresponsabilă nu
doar în relaţtii, ci şsi cu banii, este veşnic datoare, se
împrumută deseori. Problemele ei sunt obişnuite pentru o fată de
18-20 de ani, iar soluţiile la fel.
„Cred că toate femeile se vor regăsi în Vava, în anumite momente.
Între mine, Ana-Maria Lazăr, şi Varvara Soare a fost dragoste la
prima vedere. Vava este un personaj nuanţat şi există anumite
asemănări între noi”, declara tînăra actriţă.
Adriana Butoi – Ruxandra Pop
Adriana Butoi va da viaţă Ruxandrei, copywriter
într-o agenţie de publicitate, cu un CV sentimental complicat.
Ruxandra Pop are un job care o responsabilizează şi pe care îl face
foarte bine. Este inteligentă, creativă, cinică şi impulsivă. Dacă
o cunoşti mai bine, descoperi că este sensibilă. Şi, dacă te
împrieteneşti foarte bine cu ea, afli că plînge de fiecare dată
cînd se uită la Casablanca. Dar acesta este un detaliu pe care îl
ştiu foarte puţini, în afară de cele trei prietene ale ei Vava,
Laura şi Andreea.
Cu ele a împărţit nu numai toate lucrurile bune care i s-au
întîmplat de-a lungul timpului, dar şi pe cele triste. Ele i-au
fost alături atunci cînd şi-a văzut căsnicia distrusă de o trădare
şi pe umărul lor a plîns jurînd că nu se va mai îndrăgosti
niciodată. Dar, niciodată să nu spui niciodată, pentru că, atunci
cînd te aştepţi mai puţin, te poţi intersecta cu Ştefan Arbănaşi,
un fotograf de succes şi un bărbat fermecător.
„Ruxandra Pop, personajul, nu este tocmai Adriana
Butoi, actriţa. Ruxandra este o alteritate a mea. Aşa cum este şi
Ofelia din „Hamlet”, sau Varia din „Livada de vişini”, de Cehov”,
mărturiseşte Adriana.
Mihaela Mihăescu – Laura Stancu
Mihaela Mihăescu joacă rolul unei mame, soţii şi
prietene devotate. Întotdeauna calmă, gata să îţi dea cel mai
potrivit sfat şi să te mîngîie părinteşte pe frunte, Laura îşi
împarte viaţa între Mircea, soţul ei, David, baieţelul său de un an
şi jumătate, şi cele trei prietene ale sale, Vava, Ruxandra şi
Andreea, de care este nedespărţită din liceu.
Avocat stagiar, Laura a fost încurajată de soţul său, chirurg
estetician, să-şi ia o pauză înainte de intrarea în Barou, pentru a
avea un copil. În prezent, prinsă la mijloc între dorinţa de a fi o
mamă perfectă şi ambiţia de a avea o carieră, crede că singura
alegere sigură este sacrificiul de sine. Dar apele limpezi sunt
adînci şi o furtună le poate tulbura profund: cînd Mircea acceptă
oferta de a lucra într-o clinică dinafara Bucureştiului şi sunt
nevoiţi să se mute la Corbeanca, Laura simte cum capcana se strînge
în jurul ei şi, într-un moment de disperare, decide să se întoarcă
la serviciu.
„Laura este o fire blîndă, genul de persoană care evită
conflictele si are puterea de a se sacrifica pentru cei pe care ii
iubeste”, mărturiseşte Mihaela.
Dorian Boguta – Vlad Brădişteanu
Uneori, atunci cand iubeşti pe cineva, îi interzici singurul lucru
care contează cu adevărat: să mai fie el însuşi. Iar Vlad
Brădişteanu, interpretat de Dorian Boguta, se pare că a făcut exact
această greşeală: a iubit-o pe Andreea şi i-a oferit toate
lucrurile de care ea a avut nevoie, dar nu a lăsat-o să fie ea
însăşi. Mai întîi redactor-şef, apoi director într-un trust de
presă, Vlad a avut pînă de curînd aproape tot ce şi-a dorit: succes
profesional, confort financiar şi o iubită pe care o modelase după
chipul şi asemănarea sa. Lipsea un singur element din tabloul
fericit al vieţii sale: un copil.
Adrian Ciglenean – Mircea Stancu
Adrian Ciglenean îl interpretează pe chirurgul estetician Mircea
Stancu, soţul iubitor al Laurei şi tatăl devotat al lui David.
Pasionat de meseria sa, Mircea se simte neîmplinit în spitalul în
care lucrează şi, atunci cînd primeşte o ofertă să lucreze la o
clinică exclusivistă de lîngă Bucureşti, o acceptă bucuros. O serie
de probleme acute care există în relaţia Laurei cu Mircea ies la
suprafaţă şi, dintr-un soţ iubitor, acesta se transformă într-o
persoană egoistă şi necomunicativă.
Adrian Nicolae – Toma Casian
Cînd eşti student în primii ani la Actorie, cînd cluburile
Capitalei sunt terenul tău de joacă, cînd piesa de teatru de la
Green Hours în care joci primeşte aplauze lungi şi cînd o ţii de
mîna pe senzaţionala Vava, pentru care te invidiază toţi prietenii
tăi, nu-i aşa că lumea e a ta? Şi nu-i aşa că nu-ţi mai pasă nici
de bancomatul care te anunţa că ai „fonduri insuficiente”, nici de
camera de cămin în care îţi ţii lucrurile alandala, nici de ziua de
maine în care s-ar putea să afli că nu mai e timp de distracţie
pentru că… trebuie să te maturizezi.
Adrian Nicolae il interpretează pe inocentul Toma Casian, iubitul
mai tînăr al Vavei, care se trezeşte pe nepregatite că trebuie
să-şi înceapă viaţa de adult.
George Remeş – Ştefan Arbănaşi
George Remeş il interpretează pe carismaticul fotograf Ştefan
Arbanasi. Creativ şi talentat, Ştefan are succes nu numai în
domeniul profesional, ci şi în cel sentimental. Se spune despre el
că este un adevărat Don Juan şi, atunci cînd încearcă să o
cucerească pe Ruxandra, ea îl respinge din start. Ultimul lucru pe
care şi l-ar dori ar fi o nouă relaţie eşuată…
„Efect 30”, serial –
Din 25 octombrie, duminica, ora 22,00, Prima TV