Crina Abrudan, pilot de raliu

Apropo.ro / 02.07.2012, 13:33
Crina Abrudan, pilot de raliu
Cunoscuta prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 1, Crina Abrudan, şi-a făcut debutul în cursele de viteză în coastă din România.

După ce, în trecut, Crina a mai avut legături cu motorsportul din postura de copilot sau invitat special, de data aceasta ea a urcat în spatele volanului pentru a concura într-o competeţie oficială.

Crina AbrudanConcursul a avut loc în weekend-ul acesta la Reşiţa, pe un traseu de mare viteză în lungime de 4,8 kilometri. Maşina pe care Crina şi-a făcut debutul a fost o Skoda Fabia RS TDI pregătită de echipa Avia Motors / Alto Syncro. Ea a concurat la clasa automobilelor diesel şi la grupa H4. Alături de ea au mai participat 39 de concurenti pe automobile dintre cele mai diferite.

„Cu toate ca mi-au plăcut maşinile şi cursele dintotdeauna nu m-am gândit că voi ajunge să pilotez în adevăratul sens al cuvântului. A fost ideea colegului meu de clasă din şcoala generală, Andrei Mitraşca care mi-a făcut această propunere. Am avut emoţii foarte mari, dar sunt fericită că totul s-a terminat cu bine. Am avut o zi extraordinară în care am avut ocazia să fiu în mijlocul piloţilor de viteză în coastă. Nu ştiu când şi dacă o să mai am ocazia să pilotez dar un lucru e foarte clar, primul pas a fost făcut”, a declarat Crina Abrudan la finalul întrecerii.

Crina AbrudanDupă această experienţă inedită, Crina nu va aştepta mult până va pleca la Londra de unde va transmite informaţii proaspete de la Jocurile Olimpice. Acolo ea va intervieva performerii români nu numai din postura de corespondent TV ci şi din postura de sportiv profesionist.