Dincolo de timbrul său vocal aparte,
Adele este o compozitoare
specială: pe lângă muzică, artista îşi compune şi versurile
care au uimit o lume întreagă…
Adele s-a născut în Tottenham, una dintre suburbiile Londrei, pe 5
mai 1988, iar mama sa, adolescentă fiind, a crescut-o singură, fără
ajutorul unui partener. Adele Laurie Blue Adkins a fost atrasă de
muzică încă din copilărie însă, la 14 ani, când a ţinut pentru
prima dată un microfon, a simţit că asta e menirea ei. Influenţată
de Spice Girls şi Gabrielle, iar mai târziu de trupa Destiny’s
Child, Adele şi-a descoperit propriul stil atunci când, lângă casa
ei, s-a mutat Shingai Shoniwa, solista unei cunoscute trupe
britanice – The Noisettes. De câte ori repeta, tânăra Adele o
asculta fascinată. Atunci şi-a dat seama că vrea să devină şi
compozitoare, nu doar o simplă cântăreaţă.
În 2006, Adele a absolvit Şcoala britanică de arte din Crydon, unde
a fost colegă cu Leona Lewis şi Jessie J, alte două revelaţii ale
muzicii din Marea Britanie. Tot atunci, remarcată de XL Recordings,
Adele începe înregistrările pentru primul său album „19”. La vremea
respectivă, tânăra declara că s-a inspirat din relaţia sa cu un
tânăr bisexual. În afară de vocea puternică, tânăra impresionează
şi prin versurile sale. „Îmi place poezia. Nu mă dau în vânt să
citesc poezii, dar ador să compun versuri”, declara Adele. Nici
look-ul său nu este unul comercial, artista având o siluetă cu
forme generoase, însă se simte bine în pielea ei şi nu crede că
este cazul să slăbească. Revenind la muzică, cel mai recent album
al său, „21”, lansat la începutul acestui an, încă domină topurile
muzicale din SUA şi din Marea Britanie, doborând recordul
mondial la download-uri de pe Internet. Iar averea cântăreţei Adele
a fost deja estimată la 6 milioane de lire sterline.