Să mergi în Fierbinţi într-o zi în care termometrele indică 3 grade Celsius, sună… călduros. Eu am trăit această experienţă în cea mai friguroasă zi din toamnă, însă buna dispoziţie cu care am fost întâmpinată pe platourile de filmare ale serialului de la PRO TV m-a făcut să dau de tot uitării frigul de afară.
Încă de pe drum mă gândeam că, de data asta, nu aveam să mă confrunt cu un simplu decor de film, ci un sat adevărat, un sat locuit de oameni care îşi duc viaţa cu bucurii şi cu griji. Însă am ajuns repede la Casa de cultură, acolo unde i-am găsit pe cei care aduc bucurie în casele a mii de români în fiecare joi seara.
Şi aşa i-am întâlnit pe Giani (Costi Diţă), Celentano (Adrian Văncică), primarul Vasile (Gheorghe Ifrim), Gianina (Anca Dumitru), Aspirina (Mirela Oprişor), Bobiţă (Mihai Bobonete), Dorel (Mihai Raiţ), Firicel (Toma Cuzin), Dalida (Ecaterina Ţugulea), poliţistul Robi (Leonid Doni), Ardiles (Mihai Mărgineanu)… se aflau cu toţii la „datorie”. Şi nu păreau deloc obosiţi , nici deranjaţi de faptul că
se aflau pe platourile de filmare de la 6 dimineaţa.
Odată ajunşi la punctul nostru de întâlnire, mai exact Casa de cultură, ne-am urcat cu toţii în maşini şi am pornit spre celebrul bar al lui Bobiţă. Aici, ce să vezi? Decorul e unul de zile mari, acelaşi pe care îl vedeţi şi voi pe micul ecran, însă mie mi-a atras atenţia soba. De cum am văzut-o, m-au năpădit amintirile din casa bunicii. În fine, am stat de vorbă cu patronul adevărat al barului din Fierbinţi, un domn care locuieşte de fapt în cartierul Drumul Taberei din Bucureşti şi care mi-a dat o informaţie surprinzătoare. Barul încă nu a fost deschis pentru oamenii din sat. „Oamenii tot prin şanţuri preferă să bea şi tot pe gardurile oamenilor îşi fac nevoile, iar eu nu vreau să risipesc ce am investit în acest bar. A fost o dorinţă a mea să fac acest bar. Poate după ce se termină filmările o să invit oamenii să se simtă bine aici”.Şi, în timp ce aflam toate astea, „Primarul” Gheorghe Ifrim întreţinea atmosfera fără să dea semne de oboseală.
Ne aşteptam la fel de pus pe şotii să îl văd şi pe Giani, însă am descoperit un Costi Diţă serios şi foarte atent la detalii. Cu toate astea, nu a ratat ocazia să se plimbe cu bicicleta în incinta căminului cultural.
Apoi, am asistat şi la o mică bătaie între Firicel şi poliţistul Robi, Firicel demonstrându-ne încă o dată că nu duce lipsă de forţă fizică, aşa cum a făcut-o într-unul dintre episoadele „Las Fierbinţi”, când s-a bătut cu Celentano şi Ardiles. Asta, în timp ce Mihai Mărgineanu şi Adrian Văncică se amuzau împreună vizionând poze şi filmuleţe telefon. Pe Mihai Raiţ, oricât de mult ne-am fi dorit să îl scoatem din pielea personajului pe care îl interpretează, nu am prea reuşit. Îl aveam în faţa mea pe acelaşi Dorel simpatic şi uşor timid, tachinat de cei din jurul lui datorită pantalonilor ridicaţi până deasupra buricului. Tachinat chiar şi de cel care îi face viaţa „amară” în serial, adică de fratele Bobiţă, care nu s-a sfiit să îşi exprime dorinţa de a ajunge cât mai repede acasă, la soţia şi copilul său.
Nici prezenţele feminine ale serialului nu putea fi trecute cu vederea. Am remarcat că Gianina, Dalida şi Aspirina sunt trei femei frumoase şi respectabile, care nu acceptă glumele necuviincioase venite din partea băieţilor.
11 actori talentaţi, prietenoşi şi o echipă în preajma căreia tânjeşti să te afli. Asta a fost impresia cu care am părăsit Fierbiţiul, puţin tristă, dar nu-i nimic. În fiecare seară de joi am şansa să-i revăd pe toţi.
Las Fierbinţi, joi, 20.30, PRO TV