Senzuala Avril
Lavigne spune că locuitorii din oraşul ei natal, Napanee, sunt
foarte mândri de realizările ei, iar unul dintre restaurantele din
localitate a dorit să o felicite prin includerea în meniu a unui
preparat care îi va purta numele.
„Sunt o fată care provine dintr-un oraş mic şi merg acasă de câte
ori pot, iar oamenii de acolo au mereu grijă de mine. Cred că sunt
mândri de faptul că cineva din oraşul lor a reuşit să devină
celebru. În centrul oraşului este un restaurant unde mergeam când
eram la liceu, iar patronii l-au transformat într-un fel de local
dedicat lui Avril Lavigne. Au inclus în meniu chiar şi o pizza
care-mi poartă numele şi care conţine topping-urile mele preferate:
pepperoni, măsline şi ciuperci”, a declarat cântăreaţa
canadiană.
Lavigne a interpretat single-ul „Alice”, principala piesă de pe
coloana sonoră a filmului regizat de Tim Burton „Alice in Wonderland„, lansat în martie
2010.