Cori Grămescu – O olimpică la matematică a devenit primul instructor de pilates din România

Apropo.ro / 02.06.2008, 00:00
Cori Grămescu - O olimpică la matematică a devenit primul instructor de pilates din România
De aproximativ doi ani, este una dintre cele mai căutate antrenoare personale din Bucureşti. Ţine ore de pilates la sala de sport la care e coproprietară şi apare frecvent la TV cu sfaturi pentru o siluetă de vis. La 24 de ani, ştie toate principiile unei nutriţii sănătoase, dar şi mişcările ideale care ne modelează corpul. Din adolescenţă pînă acum, a reuşit să slăbească 40 de kilograme şi a experimentat atît ce înseamnă să fii supraponderal cît şi cum e să ai un corp perfect.

”În adolescenţă, am ţinut toate dietele posibile şi, simultan, am făcut toate greşelile în privinţa nutriţiei. La 16 ani, locuiam în apropiere de patru fast food-uri şi le vizitam în fiecare zi, pe rînd. Aşa, am reuşit să sar de 80 de kilograme. Cînd am conştientizat că greutatea mea nu e tocmai ideală, am renunţat, pentru două zile, să mănînc. Evident, am leşinat. Apoi, am ajuns să mănînc doar turtiţe de orez cu… orez. Din fericire, am un corp rezistent şi, după toate excesele şi greşelile alimentare, am rămas doar cu hipotiroidie”, îşi începe Cori povestirea. Ea este un exemplu că, dacă înveţi din propriile greşeli, poţi să ajungi pînă la urmă să faci performanţă. Acum, oferă lecţii de pilates şi dă şi sfaturi pentru o nutriţie echilibrată. Să o luăm cu începutul. Cori Grămescu a fost în liceu olimpică la matematică şi la fizică. În clasa a X-a, a părăsit oraşul natal, Craiova, pentru cel mai bun liceu de mate-fizică din Bucureşti. Problemele ei alimentare au început o dată cu mutarea în Capitală. Abia în clasa a XII-a, a conştientizat că are nevoie de ajutor şi a găsit site-ul lui Cristi Mărgărit cu sfaturi pentru o nutriţie echilibrată. ”Un an de zile, m-am documentat. Am citit tot ce era pe forum. Ulterior, Cristi m-a învăţat cum să mănînc echilibrat şi ce suplimente alimentare să iau”.

Dietă de urgenţă
“Mi-am pus un cîntar în bucătărie şi programul meu de viaţă a devenit foarte strict. Dimineaţa, îmi făceam o omletă din două ouă plus încă două albuşuri. La final, adăugăm puţin ulei de măsline. Apoi, mergeam la sala de sport, unde trăgeam de fiare şi făceam exerciţii cardio. Veneam acasă şi îmi preparam un shake din suplimente alimentare: proteine, un supliment care arde grăsimea localizată pe coapse şi abdomen plus încă unul ca să capăt volum muscular. Ulterior, mîncam 200 g de peşte sau vită la grătar cu legume şi cu puţin ulei de măsline. După masă, îmi luam enzimele digestive şi apoi dormeam. În fiecare zi, timp de patru luni, am respectat cu stricteţe acest regim de viaţă”.

În aceste luni, oglinda i-a devenit prietenă, iar nutriţionistul Cristi Mărgărit, iubit. Relaţia lor a durat doi ani şi jumătate. Pe vremea aceea, Cori avea un job part time la bancă, însă după cîteva luni şi-a dat demisia şi a început să se ocupe de chestiunile administrative ale afacerii lui Cristi. Pe lîngă magazinul de suplimente alimentare, acesta mai avea o sală de sport pe Lipscani. Viaţa ei s-a schimbat spectaculos cînd a început să înveţe mişcările pilates. Prima oară, s-a documentat singură şi pe 15 martie 2006 a început să predea unui grup selecţionat. Abia după şase luni, a predat publicului larg. Simţea însă nevoia să facă şi o şcoală de elită.

Şcoală pilates de 15.000 de euro
A reuşit să fie admisă la cursurile celei mai mari instituţii din lume dedicate acestui sport, academia Stott Pilates Training Center din Canada. Timp de o lună de zile, a făcut cursuri intensive, iar toată această poveste a costat 15.000 de euro. După cursuri şi după un examen dur, a devenit instructor pilates. Tot în Canada, şi-a luat şi certificarea ACE (American Council of Exercise), de antrenor personal, o performanţă unică în România. S-a reîntors în ţară şi a devenit coproprietară, alături de Cristi Mărgărit, la sala de sport ”Get Fit Gym”. Între timp, cei doi s-au despărţit.

Sportul se face doar din plăcere
Dar Cori nu vrea doar să ne arate exerciţii datorită cărora trupul nostru poate ajunge într-o formă excelentă. Ea visează să inspire un stil de viaţă cît mai multor conaţionali. “În România, în sport, se pune accent pe creşterea nivelului de intensitate. Eu am renunţat la acest principiu. Nu cresc nivelul intensităţii mişcării, ci complexitatea ei. În acelaşi exerciţiu, încerc să folosesc cît mai mulţi muşchi. E mai eficient şi mai… prietenos. Acum, eu fac sport pentru sănătatea mea, pentru psihic, deci pentru o stare de bine şi în ultimul rînd pentru oglinda mea. Îmi doresc ca şi clienţii mei să adopte o astfel de filozofie ”. În doi ani de zile, intenţionează să-şi exemplifice această filozofie şi în săli de sport deschise în alte oraşe ale lumii.