Victor Rebengiuc, zi cu dedicaţie la TVR 2

De: Cătălina Matei / 16.11.2013, 08:00
Victor Rebengiuc, zi cu dedicaţie la TVR 2
Pe 17 noiembrie, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” marelui actor Victor Rebengiuc. Astfel, cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele în care acesta a deţinut rolul principal: dramele „Tănase Scatiu” (de la ora 14.10) şi „Medalia de onoare” (de la ora 20.10).

Pentru rolul său din „Medalia de onoare”, Victor Rebengiuc a câştigat în 2010 Premiul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) la categoria „Cea mai bună interpretare”şi în 2011, la Premiile GOPO, trofeul pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal într-un film de lungmetraj ficţiune”.

„Tănase Scatiu” (din 1976), în regia lui Dan Piţa, este ecranizarea romanului omonim de Duiliu Zamfirescu. Înglodat în datorii, boierul Murguleţ acceptă să-şi mărite fata, pe Tincuţa, cu vechilul parvenit Tănase Scatiu. Acesta pune mâna pe moşia boierului, ceea ce îi înlesneşte ascensiunea pe scara socială. Însă căsnicia eşuează lamentabil, iar proaspătul îmbogăţit, devenit între timp deputat, are de înfruntat revolta ţăranilor.

Cel de-al doilea film, de la 20.10, este „Medalia de onoare” realizat în 2009 în regia lui: Călin Peter Netzer. Victor Rebengiuc joacă rolul lui Ion care, la 75 de ani, îndură nemulţumirea permanentă a soţiei şi indiferenţa fiului său, stabilit în Canada. Acesta încă îi poartă pică tatălui său pentru că l-a denunţat la Securitate ca să nu poată pleca din România.

Într-o zi, Ion primeşte cu surprindere vestea că Ministerul Apărării Naţionale îi acordă o medalie de onoare pentru că ar fi săvârşit fapte eroice în cel de-al Doilea Război Mondial. Omul nu îşi poate aminti foarte clar despre ce fapte ar fi vorba, dar această medalie îi oferă şansa nesperată de a recâştiga respectul familiei sale.