Gabriela Cristea Toader şi-a pus soţul să gătească

Apropo.ro / 08.05.2012, 15:41
Gabriela Cristea Toader şi-a pus soţul să gătească
Gabriela Cristea Toader şi-a pus soţul să gătească în faţa telespectatorilor, în această dimineaţă, la emisiunea “Draga mea prietenă”.

Pasionat de gătit şi exersat în domeniu încă de la începutul anilor ’90, când s-a stabilit pentru o perioadă îndelungată în Franţa, Marcel Toader i-a surprins pe telespectatorii Kanal D cu maiestria în ale artei culinare.

Marcel Toader„Vreau să vă aduc primăvara în farfurii (…), să combatem anemia şi astenia de primăvară! „, şi-a făcut Marcel Toader cunoscute intenţiile încă de la începutul emisiunii. Crema de sparanghel cu busuioc şi creveţi, biban de mare cu spanac si garnitură de orez salbatic, flori de conopidă şi broccoli, iar la desert pepene galben cu îngheţată, acestea au fost felurile pe care invitatul special al emisiunii „Draga mea prietenă” le-a preparat sub privirile telespectatorilor şi ale soţiei sale.
„Eu mă pricep să gătesc feluri sofisticate, uşoare, bucătăria franţuzească e preferata mea, în timp ce soţia mea se pricepe de minune în a găti mâncăruri tradiţionale româneşti, ciorbele, supă, varză, ceafă de porc la cuptor…. Ne completăm foarte bine”, a spus Marcel Toader.
„Prima mâncare pe care i-am gătit-o Gabrielei a fost . Gabriela a fost impresionată, dar nu a vrut să arate asta atunci…”, a povestit Marcel Toader, zâmbind.
„Marcel este un bucătar desăvârsit, în plus are şi mult farmec!”, a spus gazda show-ului, mândră de soţul ei.

Pe lângă priceperea în ale gatitului, Marcel Toader cunoaşte o serie de trucuri referitoare la diete şi metode de detoxifiere ale organismului: „Mama are un ten extraordinar şi îşi menţine sănătatea cu ajutorul ceaiurilor”. Marcel Toader şi-a convins soţia că sunătoarea, teiul, muşeţelul sunt aliaţi de nădejde de-a lungul timpului pentru sănătate şi frumuseţe. Deşi vedeta Kanal D a fost convinsă multă vreme că „ceaiurile sunt doar pentru bolnavi”, acum a devenit o consumatoare avidă a acestor licori binefăcătoare.