Azi a început cea mai mare
competiţie de tenis feminin cu participare internatională
făcută vreodată în România, cu premii în valoare de 100.000 de
dolari. Invitată de Ruxandra Dragomir, preşedinta Federaţiei Române
de Tenis, Andreea Marin s-a ocupat de distracţia celor mici la Kids
Day. „Am pus la cale un spectacol de teatru cu muzică originală,
jocuri, magie, dans şi concursuri cu premii pentru copii, în ziua
dedicata Federaţiei. După ploaia torenţială de aseară, zorile au
fost mai răcoroase, dar lucrurile s-au schimbat în scurt timp
pentru oaspeţii noştri mici şi mari, pitici de la vârsta de 1 an la
cea de 9 ani, când s-a încins dansul si jocul cu actorii trupei
Zurli. Ba chiar am avut şi prichindei cu suzeta la ei, care au
simţit bucuria momentelor stând la umbră, împreună cu mămicile,
tăticii sau bunicii lor, în cărucioare, iar eu şi Violeta mea ne-am
distrat, aşa cum spune ea,
Andreea Marin Bănică.