Mandinga a filmat videoclipul piesei “Zaleilah” în Dubai

Apropo.ro / 27.01.2012, 08:00
Mandinga a filmat videoclipul piesei “Zaleilah” în Dubai
Trupa Mandinga a ales cea mai exotică şi incitantă locaţie pentru a filma videoclipul celei mai recente piese din repertoriu, “Zaleilah”: Dubai. Clipul este compus din două părţi, o parte filmată într-un club din România, iar cealaltă în splendidele locatii din Dubai şi Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.

Videoclipul „Zaleilah”, regizat de Florin Botea, care a coordonat două echipe, una română şi una arabă, descrie povestea unei iubiri. Toată aventura arabă începe după ce Elena, solista trupei şi personajul principal al videoclipului, este transpusă într-un vis datorită unui inel pe care îl pune pe deget, inel misterios găsit în club. In acest vis, ea este prinţesa „Zaleilah”, care străbate meleaguri exotice în căutarea iubirii.

Elena MandingaFilmările s-au realizat în locuri surprinzător de frumoase, fie în deşert, fie pe un iaht, dar şi cu un elicopter, maşini sport şi chiar în cea mai mare clădire din lume, Burj Khalifa, unde s-a filmat şi cel mai recent film cu Tom Cruise, „Mission Impossible 4”.

Aprobările pentru cadrele din această clădire au fost foarte greu de obţinut, însă ajutorul a venit din partea departamentului de marketing al locaţiei, printre care se aflau şi români.

Mandinga
Mandinga este pima trupă din România care a avut ideea şi ocazia de a filma în Dubai şi Abu Dhabi, iar pe perioada filmărilor a fost realizată şi o şedinţă foto cu Edward Aninaru, denumită „Desert Rose”.

„Zaleilah” este clipul primului single Mandinga de pe albumul care se va lansa pe 14 martie la Sala Palatului, în cadrul concertului aniversar Mandinga – 10 ani.