Horia Brenciu vrea să devină scafandru

Apropo.ro / 28.07.2011, 12:05
Horia Brenciu vrea să devină scafandru
Horia Brenciu, unul dintre antrenorii de la “Vocea României”, emisiune ce va începe la PRO TV, ne-a dezvăluit preferinţele sale în materie de mâncare, băutură, vacanţe şi cărţi.

Dimineaţa perfectă:
E inevitabil cu aromă de cafea, de vreo 3 ani încoace, de când am
lansat „Septembrie, luni”.

Cartea preferată:
„Shogun”, de James Clavell. Aveam 15 ani, am citit-o la lumânare şi
mi-a plăcut atât de mult încât era să dau foc casei.

Mâncare:
Orice mănânc alături de Orchestra mea e delicios. Bine că nu sunt
mofturoşi!

Parfum preferat:
Parfumul brazilor de pe Drumul Poienii.

Maşina mult visată:
Dacia 1.100.

Ce sport îţi place şi ce sport practici?
Mi-ar plăcea să înot mai bine şi să devin scafandru.

Sportiv preferat:
Ivan Patzaichin.

Actor/actriţă:
Richard Burton şi Elizabeth Taylor. Când eram mic, mi se părea că
părinţii mei aveau ceva din comportamentul celor doi actori. Şi
acum mi se pare asta!

Băutura preferată:
Godfather: Amaretto cu whiskey.

Oraşul preferat:
Braşovul. Din naştere!

Destinaţia ideală de vacanţă:
Polul Nord, casa lui Moş Crăciun. Am auzit că se face şi un
casting!