Dar simte mai mult ca oricînd că acum este momentul să facă lumină în viaţa sa. ”X-Men Origins: Wolverine” marchează naşterea unei noi ramuri în seria ”X-Men”, iar după Wolverine se pare că Magneto va fi următorul personaj care va avea propriul lung-metraj. Fericit să ”poarte” încă o dată mutriţa încruntată a lui Wolverine, Hugh Jackman s-a implicat şi în producţia filmului şi a supervizat toate fazele: preproducţia, producţia şi postproducţia.
Este pentru a patra oară cînd actorul îl interpretează pe eroul cu gheare şi capabil de regenerări spectaculoase. După Christopher Reeve, Hugh Jackman devine astfel al doilea actor care intră de patru ori în pielea unui personaj de benzi desenate. În afara cîtorva scene turnate în Vancouver şi New Orleans, filmările, care s-au desfăşurat între 18 ianuarie şi 23 mai 2008, au avut loc în Australia şi Noua Zeelandă.
Premiera: 1 mai
TO: X-Men Origins: Wolverine. Producţie SUA, 2009. R: Gavin Hood.
Cu: Hugh Jackman, Liev Schreiber, Danny Huston, Lynn Collins, Ryan Reynolds, Dominic Monaghan.
Distribuit de Odeon. Avanpremiera miercuri, 29.04, Hollywood Multiplex, ora 21.00 şi joi, 30.04, Cinema Pro, ora 21.30