“Ne-am oprit în Slovacia, Cehia, Germania, Suedia, Danemarca, Austria, Ungaria, cu precădere în capitalele lor. Praga mi s-a părut impresionantă, are un aer aparte şi am simţit că aş putea locui acolo”, a mărturisit Cristina.
În Suedia, Cristina a fost foarte încântată de excursia cu vaporaşul pe Marea Nordului. “În acele două ore m-am relaxat cât pentru tot anul. Oriunde întorceam capul era câte o insuliţă cu una, două case – totul atât de izolat, dar în acelaşi timp cald şi primitor”, mai spune Cristina.
După toată alergătura prin atât de multe locuri şi oraşe, vacanţa s-a încheiat într-un camping din Austria, unde a stat la plajă. “A fost frumos pentru că am fost cu întreaga familie şi obositor pentru că GPS-urile celor două maşini cu care am fost funcţionau diferit, spre disperarea noastră”, a mai povestit amuzată Cristina.