Radu Almăşan de la Bosquito: “L-am întâlnit de două ori pe Dalai Lama”

– Ce s-a întâmplat cu voi în perioada în care aţi dispărut pur şi simplu din peisajul muzical românesc?
Am apărut în alte peisaje muzicale. Eu personal am stat în America, am fondat şi condus trupa Madame Hooligan, am făcut un album foarte frumos care se cheamă „Antiheroes” cu ajutorul lui Bob Ezrin (producător Pink Floyd, Kiss, 30 Seconds To Mars) şi Traa Daniels de la trupa P.O.D., am învăţat producţie de la ei, de la Jeremy Rubolino (Brett Michaels, Michael Kamen) şi de la Brian Virtue (Rage Against The Machine, Korn, Chevelle), am cântat prin toate cluburile posibile şi imposibile dar şi pe stadion – înaintea unui meci de baseball. Am avut contract cu Myspace Records, l-am întâlnit de două ori pe Dalai Lama, am câştigat un proces împotriva serviciului de emigrări din Statele Unite şi am învins o problemă de sănătate de care nu credeam că scap. Am călătorit, am muncit, m-am distrat, mi-am trăit viaţa cum am putut mai bine. Despre această dragoste de viaţă este vorba şi în noul nostru cântec: „Întuneric în culori”.

– Ce ai învăţat din experienţa trăită în America? Ce ai învăţat mai exact în ceea ce priveşte producţia musicală?
Această „experienţă”, aşa cum o numiţi dumneavoatră, m-a învăţat ce este important în viaţă. Este o lecţie personală esenţială şi mă bucur în fiecare zi că am fost acolo şi prin asta am ajuns la modul meu de gândire actual. Idei noi: da! Şi nu numai. Am venit şi cu un coleg nou: Austin Jesse Mitchell, un basist excelent din California pe care l-am „importat” la Bosquito.

– Sunteţi în plin turneu de promovare. Cum vă primeşte publicul acum faţă de perioada voastră de glorie de acum mulţi ani?
Perioada de glorie de acum mulţi ani? Haideţi să clarificăm puţin: înainte eram o trupă care se lansa, era promovată peste tot şi avea succes. A fost senzaţional dar nu un caz special, mulţi artişti se bucură de o asemenea traiectorie. Acum, după 7 ani de absenţă totală, oamenii vin cu zecile de mii la concertele noastre, ne cantă piesele cuvânt cu cuvânt şi ne urmăresc comeback-ul la fiecare pas. După părerea noastră acum trăim un moment deosebit pentru că, de obicei, artiştii sunt uitaţi în România dacă nu scot ceva un an sau doi. Oare câţi dintre ei ar rămâne populari după atâta timp? Noi ne-am păstrat numărul de fani datorită calităţii şi sincerităţii cântecelor pe care le-am scris. Caz singular în muzica românească şi indice de adevărată glorie pe care o trăim acum. Vorba fanilor noştri: „Şapte ani cât aţi lipsit, tot cu voi am chefuit!”

– Pentru noua piesă aţi colaborat cu Ovidiu Lipan Ţăndărică. Cum vi s-a părut această colaborare?
O colaborare fantastică între nişte oameni cu energii similare. A venit natural, ca toate lucrurile bune în viaţă şi chiar dacă ştiam că este posibil să ne fie greu să promovăm această colaborare în condiţiile industriei muzicale actuale din ţară, am făcut-o totuşi din dragoste pentru artă, de dragul fanilor şi, de ce nu?, de dragul nostru. Concertele pe care le susţinem împreună sunt pline de energie iar atunci când nu suntem pe scenă râdem şi glumim mereu. Nu există tensiune sau disensiuni. Ovidiu îi simpatizează mult şi pe Dorin, Austin şi Ciprian, iar pentru noi, cei care am crescut cu muzica lui, este senzaţional să putem împărţi scena cu un simbol al muzicii româneşti şi un mare gentleman.

– Ovidiu Lipan Ţăndărică vine în turneu cu voi sau a fost numai o colaborare de studio?
Vine la concerte acum aşa că faceţi tot posibilul să ne vedeţi. Pentru turneu nu am discutat încă. Vrem să pătrăm elementul de naturaleţe ce ne-a caracterizat colaborarea până acum şi vom vedea cum se aşează lucrurile. Atât Ovidiu cât şi noi suntem foarte „zen” şi nu ne place să ne facem planuri pe termen lung.

– Deocamdată am făcut un hobby din a ne autodepăşi la fiecare concert şi vrem să vedem până unde putem ajunge. De asemenea, petrecem cât de mult timp putem pe reţelele de socializare pentru că observăm că începem să strângem un număr din ce în ce mai important de fani şi legătura cu ei ni se pare esenţială.

– Pregătiţi acum şi un nou album. Să ne aşteptăm şi la alte colaborări remarcabile cu această ocazie?
Nu sunt încă sigur de asta, dar cu certitudine puteţi să vă aşteptaţi la un material trăznet. Ne-am propus să nu compromitem nimic de dragul difuzării şi lucrăm la noile cântece la un mod care nu prea mai e practicat pe la noi. Încercăm să facem un disc pe care să poţi să-l asculţI şi în 20 de ani şi să fie considerat tot „fresh”. La Bosquito suntem obişnuiţi să riscăm şi cred că şi publicul aşteaptă acest lucru de la noi. Cred că nimeni nu-şi imaginează că ne-am întors după atâţia ani în Statele Unite ca să ne „integrăm” în atmosfera musicală actuală. Noi avem drumul nostru.

– Stilul pe care îl abordaţi în noile piese este comparabil cu cel care v-a consacrat?
Am încercat pe cât posibil să stau departe de influenţele trupei mele din America şi să creez un album sincer special pentru Bosquito. În acest sens, cred că stilul este şi nu este comparabil. Veţi găsi multe elemente de care vă veţi aminti cu drag dar şi multe lucruri pe care le veţi descoperi cu plăcere. În orice caz, pot să fac o dezvăluire: este primul album cu tentă predominant socială din discografia noastră.

Andra Ilias,