În prezent, Battle of Songs (BOS) este singurul concurs privat
de compoziţie din România în care tinerii autori sînt încurajaţi
să-şi promoveze munca. Piesele înregistrate în concurs sînt
jurizate în două etape distincte: de un juriu de specialitate şi de
public. Iar premiile puse în joc ajung la cîteva mii de euro.
La începutul lui 2007, a avut loc prima ediţie, la iniţiativa
lui Zoli Toth, pe care a implementat-o sub sigla Star Management.
„Ne-am gîndit că ar fi nevoie de mai mulţi compozitori pe piaţă,
pentru că din concurenţă se nasc calitatea şi progresul. Cu timpul,
ne dorim ca BOS să devină o motivaţie pentru tineri şi un sprijin
financiar pentru cei mai buni dintre ei”, ne-au declarat
organizatorii.
George Hora, „omul care a adus un suflu nou”, după cum declară
oamenii de radio, este cîştigătorul ediţiei din 2008. Colaborarea
cu Puya i-a adus succesul imediat, iar piesa „Undeva în Balcani” şi
cel mai nou single, „Change” (feat. Kamelia, sora sa), confirmă
valoarea artistului. George a participat la BOS încă de la prima
ediţie, dar nu a cîştigat nimic. În 2008, a revenit în forţă, a
cîştigat marele premiu (10.000 de euro) şi a început colaborarea cu
Puya pentru piesa „Undeva în Balcani”. George a colaborat şi cu
Xonia, o celebră cîntăreaţă din Australia, concurentă la ediţia din
2008 a Cerbului de aur.
Sebastian Patrichi este cîştigătorul de anul acesta cu piesa „Te
iubesc” şi declară că va folosi banii din premiu (5000 de euro)
pentru a-şi cumpăra echipamente.
Cîştigătoarea variantei englezeşti a concursului „X Factor” (2006),
Leona Louise Lewis asigură o melodie de pe coloana sonoră a
filmului „Avatar”, primul lung-metraj al lui James Cameron după cel
mai profitabil film din toate timpurile, „Titanic”. Piesa,
intitulată „I See You”, a apărut deja pe Internet, deşi, iniţial,
s-a anunţat că melodia va fi lansată pe 14 decembrie. Compozitori
sînt James Horner şi Simon Franglen, producătorii celebrei melodii
„My Heart Will Go On”, interpretată cu peste 10 ani în urmă de
Celine Dion.