Cîntăreaţa australiană şi-a făcut apariţia din nou pe covorul roşu, de data aceasta la premiera noului său film, “Diamante albe”.
Producţia are la bază evenimentele reale prin care Minogue a fost nevoită să treacă, din momentul diagnosticării ei cu cancer mamar, în 2005. Cîntăreaţa a declarat că doreşte să mulţumească astfel fanilor ei, care au încurajat-o şi care au păstrat biletele pentru concertul Showgirls timp de un an şi jumătate, perioadă în care toate spectacolele ei au fost suspendate. Kylie Minogue a fost operată în Melbourne, după care a urmat un tratament în Franţa, în apropierea reşedinţei parieziene a lui Olivier Martinez, iubitul ei la acea vreme. Cuplul s-a destrămat în luna februarie a acestui an.