Răzvan Vasilescu este un tată de comedie în filmul #SELFIE

De: Nicoleta Nicolae / 12.05.2014, 19:00
Răzvan Vasilescu este un tată de comedie în filmul #SELFIE
Cu o filmografie care include peste 40 de lungmetraje şi o intensă activitate pe scena teatrului românesc, Răzvan Vasilescu poate fi admirat în prezent pe marile ecrane în comedia#SELFIE, unde interpretează cu mult umor şi sensibilitate rolul unui părinte nevoit să-şi crească singur copilul.

Încă de la filmări prezenţa lui Răzvan Vasilescu pe set a stârnit admiraţia întregii echipe, cucerind prin spontaneitatea şi capacitatea sa de a-şi aduce propria contribuţie la conturarea personajului său din #SELFIE, Nicu Ceauşu. Cu un nume caricatural care deconspiră legătura strânsă dintre personaj şi nostalgia sa faţă de regimul comunist, Nicu Ceauşu este de fapt un tată extrem de atent cu fiica sa, pe care a crescut-o şi educat-o singur într-o manieră autoritară. Drept dovadă, Ana (Flavia Hojda) este o adolescentă liniştită şi responsabilă, care cu greu se iese din cuvântul tatălui său.

,,Este o comedie splendidă, un timp extraordinar de frumos petrecut în sala de cinema. Este o performanţă din partea acestei minunate Cristina Iacob. ”, declară Răzvan Vasilescu despre comedia #SELFIE.

În regia Cristinei Iacob, comedia #SELFIE are o distribuţie impresionantă, din care nu lipsesc celebrităţile, Mihaela Rădulescu şi Dan Chişu fiind însoţiţi pe marile ecrane de Răzvan Fodor, Nicoleta Luciu, Carmen Tănase si Cătălin Căţoiu.

Cea mai grea misiune însă le revine tinerilor care interpretează rolurile principale în comedia #SELFIE: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin.

Escapadă la mare, cluburi, distracţie, bronz timpuriu şi dragoste adevărată!… Yasmine, Roxi şi Ana vor să le bifeze pe toate cu doar 2 zile înainte de BAC, în cea mai nouă comedie românească #SELFIE. Fără aprobarea părinţilor şi fără prea multă planificare, cele trei fete ajung la mare, unde, în ciuda aşteptărilor, bunădispoziţia întârzie să apară, iar accidentele se ţin lanţ.

Adolescentele rebele mai au o şansă să ajungă la timp pentru susţinerea examenului de bacalaureat dacă fac echipă cu Mihai, George şi Bogdan, trei tineri haioşi întâlniţi în periplul lor la mare.

Prima comedie cu şi despre tineri lansată în ultimii ani pe marile ecrane, #SELFIE este o producţie MediaPro Pictures, o companie MediaPro Entertainment România şi ZAZU Film, distribuită în cinematografe de ZAZU Film.

Filmul #SELFIE poate fi vizionat acum în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Cluj Polus, Arad, Arad Galeria, Ploieşti, Afi Ploieşti, Brăila, Timişoara, Constanţa), Grand Cinema&More BăneasaThe Light Cinema, Cityplex (Constanţa, Braşov), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Cine Grand (Botoşani), Grand Mall (Satu-Mare), Cinema 3D Colors (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploieşti), Corso (Bucureşti), Scala (Bucureşti), Europa (Bucureşti), Modern (Craiova),Unirea (Botoşani), Dacia (Piatra-Neamţ), Sebastian Papaiani (Piteşti), Cortina (Oradea), Palace (Oradea), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Bucureşti), Cinema Ostroveni (Râmnicu-Vâlcea), Cinema Victoria (Cluj).

Ce cred Alina Chivulescu şi Vlad Logigan despre Răzvan Vasilescu şi personajul său din #SELFIE puteţi urmări accesând următorul material video: http://youtu.be/opyswQPQvvo