După „Ho Ho Ho” şi „Naşa”, sau „S-a Furat Mireasa” şi „Ho Ho Ho 2 – O Loterie de Familie„, programate în cinematografe anul acesta, producătorul Alma Sârbu şi regizorul Jesus del Cerro, specializaţi în comedii dedicate publicului larg, filmează zilele acestea „Mamaia”, cel mai nou proiect MediaPro Pictures. Iar rolul principal este jucat de nimeni alta decât de.. Stela Popescu!
Scenariul lui Collin Blair, după o idee a lui Bogdan Mirică, spune povestea unei bătrâne, Matilda, care ţine piept unui „afacerist” feroce, unui rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe mansarda în care locuieşte. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamna nu numai că e foarte hotărâtă, dar e şi foarte creativă în felul în care îşi apară proprietatea. Iar de partea ei se afla o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni şi colegi şi o doză foarte mare de noroc.
Filmările peliculii „Mamaia” cu Stela Popescu in rolul principal sunt programate să dureze trei săptămâni şi jumătate şi vor avea loc în Bucureşti.