– Cum a fost în vacanţa de iarnă?
Găinuşă: Foarte bine. Am investit mult în depozitele de şunculiţă, fabrica de colăcei şi ghiozdănelul cu carbohidraţi. Fiindcă un sedentarism reuşit, cu pomana porcului şi filme proaste la TV se întreţine!
Dezbrăcatu’: A fost frumos. A fost cam scurtă vacanţa, pentru că pe 16 ianuarie am început matinalul la radio.
– Cum v-aţi descurcat cu marea deszăpezire?
Găinuşă: Din fericire, au venit şi zăpezile de altădată, din ’54. Am trecut la fitness-ul cu gheaţă, asezonat cu sare şi lopată. Toată creşterea economică de la burtică s-a contractat. După ce că am rămas 19 milioane… şi ăia suntem slăbănogi!
Dezbrăcatu’: Foarte bine, pentru că am o priza 220 la maşină şi am avut un feon foarte puternic ataşat în faţa maşinii, care a dat un aer foarte cald şi a topit zăpada de pe carosabil. Astfel, am mers fără nicio problemă.
– Ce vom vedea în noul sezon de „Cronicuţă”?
Găinuşă: Noul sezon coincide în mod fericit cu noile tâmpenii ale noului Guvern. Acestea vor fi împănate cu mai vechile bâlbe din televiziuni, mult perfecţionate de reporterii frenetici, specializaţi în catastrofe. Atât naturale, cât şi de limbaj. Jurnalismul a devenit o meserie din ce în ce mai uşoară. Nu trebuie să ai un bagaj de cuvinte mai mare de 16 cuvinte, cu tot cu repetiţii. Mai sunt şi valorile showbizz-ului, de la clasa pregătitoare de dive şi metrosexuali, dar şi durii de la clasa ajutătoare de analişti nepricepuţi la orice. Iată şi noul nostru slogan… va rugăm să ne scuzaţi, nu filmăm noi cât gafaţi!
Dezbrăcatu’: Ne veţi revedea pe noi. Nu e suficient?!
– Echipa rămâne în aceeaşi formulă sau veţi avea şi cârcotaşi debutanţi?
Găinuşă: Adevărul e că, de vreo trei sezoane, noi suntem mereu debutanţi! Ba debutăm cu transmisie live, ba cu Oana prezentatoare, ba cu Dezbrăcatu’ prezentator. Acum debutăm cu un nou decor. Până terminăm noi cu debuturile, îmbătrânesc cârcotaşii debutanţi!
Dezbrăcatu’: Noi ne-am schimbat fondul de ten şi ne vom machia şi în personaje noi. Daca vor fi feţe noi, veţi vedea din 29 februarie, la „Cronica cârcotaşilor”.
– Cât de mult vă sprijină Şerban din spatele camerelor de filmat? Asistă la filmări?
Găinuşă: Şerban participă la realizarea emisiunii şi asistă la filmări. În fond, producţia „Cronicii cârcotaşilor” îi aparţine lui Şerban Huidu.
Dezbrăcatu’: Suntem în aceeaşi formulă, pentru că suntem o familie mare şi unită.
– Cum arată reuniunile cârcotaşilor în afară platoului de filmare?
Găinuşă: Ne vedem destul de rar, deoarece e greu să aduni din toate părţile copiii cârcotaşilor. Suntem emisiunea care are cea mai mare contribuţie la relansarea demografiei din România. De fapt, doamna care a venit cu recensământul la „Cronică”, nici acum n-a terminat cu completarea formularelor!
Dezbrăcatu’: Cu neveste sau fără neveste? Dacă discutăm de întâlnirile cu neveste, atunci ele stau cu copiii şi noi stăm de vorbă. Iar dăcă ne întâlnim singuri, stăm puţin, pentru că ne apucă dorul de neveste şi copii.
– Care au fost cele mai trăsnite întrebări pe care le-aţi primit de la piticii voştri?
Găinuşă: Eva m-a întrebat unde am scos eu ultima mea carte, fiindcă s-a apucat sa scrie şi ea una. Se numeşte… „Fata cu părul lung şi frumoasă, care se luptă cu balaurul şi câştigă”. E o carte numai pentru fete!
Dezbrăcatu’: De ce mi se spune Gogâie? M-a întrebat şi cine este Băsescu… I-am spus că este preşedintele României. Şi a zis „De ce?”.
Cătălina Matei
Cronica cârcotaşilor se difuzează miercuri, la Prima TV.